Iorgulescu (PNL): Băsescu este urmaşul lui Ceauşescu
0Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, membru în Biroul Politic Central al PNL, consideră că Traian Băsescu este urmaşul perfect al lui Nicolae Ceauşescu, un prototip al liderului
Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, membru în Biroul Politic Central al PNL, consideră că Traian Băsescu este urmaşul perfect al lui Nicolae Ceauşescu, un prototip al liderului de tip ceauşist, stalinist.
El apreciază că "după eventuala revenire la Cotroceni, lucrurile se vor înrăutăţi, iar situaţia va fi mai conflictuală decât cea de până acum. Raporturile cu Parlamentul şi Guvernul se vor deteriora. Modul de gândire al lui Băsescu este absolut comunist, de genul <> ".
Ministrul consideră că temele folosite de preşedintele suspendat privind oligarhia, masoneria, pericolul rusesc, sunt aceleaşi cu cele folosite de Nicolae Ceauşescu înainte de decembrie 1989. "Şi acela speria românii cu Rusia, cu forţele oculte care acţionează şi distrug economia ţării. Pericolul este ca după 19 mai în loc de oligarhie să ajungem la autocraţie, la instalarea unui tip de conducere autoritaristă, de tip comunist", a avertizat Iorgulescu.
Potrivit acestuia, Traian Băsescu se bazează, în afară de popor, pe servicile secrete, pe armată, pe Parchet, instrumentele la care recurge pentru a conduce ţara.
Iorgulescu a făcut referire şi la campania de acum doi ani, când partidul său l-a susţinut pe actualul preşedinte suspendat: "Traian Băsescu nu mai este cel de acum doi ani. L-am ajutat, dar este alt om. L-am ales şi am făcut campanie pentru Traian Băsescu, dar îmi pare rău şi regret că am făcut-o. Îmi cer iertare românilor că am făcut campanie pentru Traian Băsescu. Am greşit!"























































