Inspectorii ONU sprijina o rezolutie dura impotriva Irakului
0Concomitent, Casa Alba cere Consiliului de Securitate sa se pronunte cat mai rapid asupra problemei irakiene
"Daca Natiunile Unite nu doresc sau nu au curajul sa-l dezarmeze pe Saddam Hussein sau daca acesta din urma nu face acest lucru, Statele Unite vor conduce o coalitie pentru a-l dezarma pe presedintele irakian", a declarat, luni, seful administratiei de la Washington, George W. Bush, intr-un discurs in care a mai precizat ca Bagdadul a sfidat ONU de prea multe ori. Avertismentul presedintelui american a fost facut in aceeasi zi in care membrii Consiliului de Securitate al ONU l-au audiat pe seful inspectorilor pentru dezarmare, Hans Blix, in incercarea de solutionare a divergentelor existente in privinta proiectului american de rezolutie asupra Irakului. In fata Consiliului de Securitate, Blix a pledat in favoarea adoptarii unui avertisment dur adresat conducerii irakiene de catre Natiunile Unite. Cu toate acestea, inspectorii s-au pronuntat pentru unele modificari aduse proiectului de rezolutie american. Intrebat daca o rezolutie ce ar avertiza Irakul asupra consecintelor pe care le-ar avea de suferit in cazul in care nu coopereaza cu ONU ar face mai eficienta misiunea inspectorilor, Blix a raspuns: "Da, cred ca e de dorit ca Irakul sa inteleaga ca lipsa cooperarii si incalcarea prevederilor unei rezolutii vor determina o serie de reactii din partea Consiliului de Securitate". Seful inspectorilor s-a ferit sa mentioneze insa, in mod clar, care ar fi limbajul adecvat pentru textul unei noi rezolutii a ONU.























































