Inginerul care a salvat de la demolare 12 bisericii în anii ’80 a murit la vârsta de 89 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Basilica.ro
Foto Basilica.ro

Inginerul Eugeniu Iordăchescu, care a salvat 12 biserici care urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, în anii ‘80, a murit la vârsta de 89 de ani.

Potrivit basilica.ro, inginerul Eugeniu Iordăchescu a murit vineri, la vârsta de 89 ani.

În anii ’80 inginerul a salvat, prin translare, Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa şi biserica Mănăstirii Râmeţ.

Eugeniu Iordăchescu s-a născut la Brăila, în anul 1929, şi a absolvit Institutul de Construcţii din Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic şi este autor a trei brevete de invenţie.

În anul 2016, Eugeniu Iordăchescu a primit distincţia ”Crucea patriarhală pentru mireni”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite