Infotrafic - Autostrada A2 a fost deschisă circulaţiei, trei drumuri judeţene din Tulcea rămân închise. Traficul aerian se desfăşoară fără probleme majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ARHIVA
Foto ARHIVA

Autostrada A2 a fost deschisă circulaţiei vineri dimineaţă, trei drumuri judeţene din Tulcea rămân închise, conform Centului Infotrafic.

Tronsonul Drajna – Feteşti (kilometrii 105 – 144) al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa s-a redeschis în cursul nopţii trecute, astfel că  Autostrada Soarelui este deschisă circulaţiei publice în întregime, anunţă Centrul Infotrafic.

În judeţul Tulcea, rămân închise DN22A Cataloi – Topolog, DN22D Măcin – Caugagia şi DN22F Horia – Nalbant.

Artere rutiere pe care sunt instituite restricţii de tonaj:

-  în judeţul Constanţa, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe DN22C Cernavodă –Murfatlar, DN 3 Ostrov-Murfatlar, DN22 Ovidiu – Tulcea, DN22A Hîrşova- Tulcea;

-  în judeţul Tulcea, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe tronsoanele Tulcea – limită cu judeţul Constanţa şi Tulcea – Garvăn – Măcin – Smârdan ale DN22 şi pe DN22E Garvăn – IC Brătianu.

Nu sunt anunţate magistrale sau secţii de cale ferată cu circulaţia întreruptă din cauza condiţiilor meteorologice.

În ceea ce priveşte traficul aerian, nu s-au înregistrat probleme majore cauzate de efectele fenomenelor meteorologice.

În  judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, sunt oprite manevrele în portul Midia.

”Pentru evitarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, recomandăm conducătorilor auto ca pe drumurile aflate sub incidenţa codului galben emis de către Administraţia Naţională de Meteorologie să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, transmit poliţiştii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite