Iliescu i-a ordonat lui Chiţac să facă planul de "eliberare" a Pieţei Universităţii
0Procurorii militari care au anchetat dosarul mineriadei din iunie 1990 ce vizează moartea a patru persoane susţin că decizia de reprimare a manifestanţilor din Piaţa Universităţii a fost
Procurorii militari care au anchetat dosarul mineriadei din iunie 1990 ce vizează moartea a patru persoane susţin că decizia de reprimare a manifestanţilor din Piaţa Universităţii a fost luată la cel mai înalt nivel, planul de măsuri fiind cerut personal de preşedintele Ion Iliescu.
În rechizitoriul procurorilor militari se arată că, pe 11 iunie 1990 a avut loc loc la sediul Guvernului o şedinţă restrânsă condusă de şeful statului Ion Iliescu şi premierul Petre Roman întâlnire în care s-a discutat despre eliberarea Pieţei Universităţii.
Procurorii au susţinut că potrivit propriei declaraţii, Ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac, a primit ordin de la preşedintele ales, Ion Iliescu, ca până a doua zi (n.n 12 iunie 1990) să întocmească un "Plan de Acţiune" pentru "eliberarea" Pieţii Universităţii, la această operaţiune urmând să participe pe lângă forţele Ministerului de Interne şi trupe (poliţie militară) ale Ministerului Apărării dar şi forţe antitero aparţinând S.R.I. ori altor structuri.
Şedinţa restrânsă din 11 iunie 1990 a fost convocată urmare a unei hotărâri luate anterior de către şeful statului şi un grup de politicieni mai apropiaţi care îl sprijineau (în cadrul unei şedinţe care a avut loc la Scroviştea).
Potrivit documentelor aflate la dosar, la şedinţa care a început la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chiţac, şeful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, şeful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, şeful S.RI., Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepreşedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru şi alţii. În această şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii.
Ion Iliescu a fost pus sub învinuire prin rezoluţia din 19 iunie 2007, sub acuzaţia că la data de 13 iunie 1990 a determinat cu intenţie intervenţia în forţă a militarilor împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi din alte zone ale Capitalei, fapt ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, se mai arată în acelaşi comunicat.
Parchetul precizează, în comunicat, că faptele săvârşite în alte împrejurări decât cele expuse în rechizitoriul acestei cauze, respectiv pentru cele peste 1.000 de persoane reţinute de forţele de ordine, cu concursul minerilor, precum şi pentru celelalte două victime ucise prin împuşcare sau rănite cu arme de foc sau în alt mod, cercetările se efectuează într-un alt dosar aflat în curs de soluţionare la Secţia Parchetelor Militare.























































