Iaşi:Guvernatorul BNR şi Mitropolitul Clujului, Doctor Honoris Causa la Iaşi
Două titluri onorifice au fost acordate astăzi de Universitatea „Al. I. Cuza” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”
Guvernatorul Băncii Naţionale Române, Mugur Isărescu, şi Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului au primit titlul de Doctor Honoris Causa. Înalt Preasfinţitul Bartolomeu a primit distincţia din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, iar ceremonia a fost organizată de la ora 10.00.
Mugur Isărescu a primit titlul onorific din partea Universităţii „Al. I. Cuza” la propunerea Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. „Mă declar emoţionat şi onorat de această distincţie”, a afirmat Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a mai primit de-a lungul timpului încă patru titluri onorifice oferite de universităţile din Craiova, Piteşti, Bacău şi Cluj- Napoca. Acesta a susţinut în aula „Mihai Eminescu”, de la ora 11.00, o prelegere „Finanţare şi ajustare în economia României”, privind criza economică. „Nu avem cum să evităm criza, ceea ce putem face este să atenuăm amplitudinea ciclurilor. Noi nu putem propune cine ştie ce măsuri anticriză, ceea ce putem face este să aplicăm soluţiile din alte ţări care au mai trecut prin asemenea situaţii. Restul este zgomot”, a precizat Mugur Isărescu. Guvernatorul va mai participa mâine, de la ora 9.30, la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii sucursalelor BNR pe tema „Efectele crizei financiare asupra societăţii româneşti”.




















































