Hip-hop pop
0Acesta este sezonul concertelor sponsorizate de radiouri. Deşi sfârşitul turneului celor de la Black Eyed Peas' de vinerea aceasta, din Staple Center, nu a fost unul din evenimentele organizate de
Acesta este sezonul concertelor sponsorizate de radiouri. Deşi sfârşitul turneului celor de la Black Eyed Peas' de vinerea aceasta, din Staple Center, nu a fost unul din evenimentele organizate de radiouri, cu siguranţă că nu ai fi crezut altceva. Alături de cei de la Peas' au mai urcat pe scenă Danny Kane, unul dintre protejaţii lui Diddy, interpretul de hip-hop latino, Frankie, dar şi cântăreaţa R&B Ciara. Actorul Wilmer Valderrama a fost cel care a găzduit festivităţile, iar DJ Jojo de la KIIS-FM şi-a făcut prezenţa prin intermediul unui telefon mobil setat pe opţiunea speaker şi la care s-a ataşat un microfon. Cât despre Black Eyed Peas', cei patru membri ai trupei nu au concertat şi atât, ci au făcut un adevărat spectacol. În timpul celor două ore de show, Fergie (Stacy Ferguson), singura de la Peas' care are şi un album solo, a şi cântat ultimele sale piese "London Bridge" şi "Fergalicous", spre marea bucurie a publicului. şi ceilalţi membri ai formaţiei, William "will.i.am" Adams, Allan Pineda şi Jaime Gomez, au urmat la rând cu piese solo. De asemenea, concertul a mai conţinut şi o parte de percuţie în genul "Stomp", cât şi câteva minute de breackdancing şi o sesiune de jam realizată de Bucky Jonson. Împreună, cei de la Peas' s-au dezvoltat într-un fel de United Nations ai hiturilor hip-hop pop. Sub marca Adams, qvartetul a scos hit-uri care au spart toate topurile cu subiecte uşor obraznice, riffuri "reciclate", refrene care au prins repede şi atitudini numai bune pentru MTV. În acest spectacol, grupul a oferit mulţimii toate hiturile înregistrate de-a lungul timpului, însă unele dintre cele mai bune momente au fost cele în care formaţia a introdus surprize. De expemplu, Fergie a adăugat în piesa "Don't Lie" câteva versuri din "Sweet Child O'Mine" a celor de la Guns N' Roses şi, în plus, şi câteva mişcări pe care le făcea Axl în timpul concertelor. Un alt moment surprinzător a fost cel în care Adams a apărut din podeaua scenei, cu o chitară acustică în braţe, şi a cântat piesa celor de la Eagles "Hotel California", însă uşor schimbată în "That's what I Love About California". (Carmen Mocanu)























































