Hărţi de risc la inundaţii-Ştiri pe scurt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Băncii Centrale Europene spune că economia şi-ar putea reveni începând cu 2010, Ministerul Mediului estimează că pentru realizarea hărţilor de risc sunt necesare 55 de milioane de euro, numărul persoanelor care au cerut şomaj a crescut în Marea Britanie, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei dă bani pentru reabilitare termică şi Banca Mondială a estimat o creştere de 6,5% pentru China.

Economia şi-ar putea reveni începând cu 2010

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet spune că 2009 este un an foarte dificil, dar 2010 ar putea fi anul unei reveniri moderate a creşterii economice, scrie Reuters. BCE a redus în martie dobânda cheie la 1,5%, cel mai scăzut nivel din istoria instituţiei.

Hărţi de risc la inundaţii

Ministerul Mediului estimează că pentru realizarea hărţilor de risc sunt necesare 55 de milioane de euro, potrivit proiectului de lege de modificare a Legii apelor, publicat pe pagina sa de internet. La nivel naţional sunt 11 bazine hidrografice, iar fiecare ar primi câte 5 milioane de euro.

Şomaj masiv în Marea Britanie

Numărul britanicilor care au cerut ajutor de şomaj în februarie a urcat, în februarie, la cea mai mare rată din 1971, relatează Bloomberg. Astfel 1, 39 de milioane de persoane au beneficiat de ajutor de la stat, în creştere cu 138.400, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Bani pentru reabilitările termice

image


Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga a declarat, ieri, că instituţia are fonduri de 360 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a 50.000 de apartamente, anul acesta. Licitaţiile vor fi organizate de primării, nu de Ministerul Dezvoltării.

Creştere de 6,5% pentru China

Banca Mondială a coborât miercuri perspectivele de creştere economică pentru China la 6,5% în 2009, însă a avertizat autorităţile de la Beijing că vor rata obiectivele pe termen mediu dacă încearcă să combată încetinirea economică prin majorarea investiţiilor, relatează Reuters.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite