Goana după reduceri. Când încep magazinele să taie masiv din preţuri
0Magazinele din Capitală vând, în luna ianuarie, îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse nealimentare la preţuri reduse între 10% şi 90%, potrivit notificărilor trimise la primării privind perioada de soldare, care nu poate fi mai mare de 45 de zile.
Astfel, începând cu 15 ianuarie, bucureştenii vor începe goana după reduceri. Marile lanţuri de magazine şi alţi comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în sectorul 1 al Capitalei intenţionează să aplice reduceri la produsele pe care le comercializează, informează un comunicat al primăriei de sector.
Până în prezent, 19 comercianţi din această zonă au notificat Primăria Sectorului 1 că vor reduce preţurile la îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse nealimentare cu procente cuprinse între 10% şi 90%.
Şi Primăria Sectorului 2 a anunţat că primeşte, în această perioadă, cereri de notificări pentru soldări de la comercianţii care-şi desfăşoară activitatea în această zonă administrativ-teritorială şi care vor să facă reduceri de preţuri la produsele de sezon.
De asemenea, la Primăria Sectorului 4 au fost înregistrate până în prezent patru astfel de notificări.
Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 99/2000 cu modificările şi completările ulterioare, vânzările de soldare pot fi efectuate după o notificare prealabilă a primăriei cu 15 zile înaintea datei de debut a reducerilor.
Reducerile, valabile până pe 15 aprilie
De asemenea, acelaşi act normativ precizează că "vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea «soldare/soldări/solduri» şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul".
Perioada de soldare este stabilită de lege între 15 ianuarie şi 15 aprilie, pentru produsele de toamnă - iarnă. În acest interval de timp, comercianţii îşi pot stabili o durată maximă de 45 de zile în care pot comercializa produse la preţuri reduse.
Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier, printre care confecţii, marochinărie, tricotaje, încălţăminte şi articole sportive.
În formularul de notificare a vânzărilor sunt trecute datele comerciantului, numele persoanei responsabile, perioada de soldare, denumirea şi cantitatea existentă a articolelor, precum şi lista cu denumirea, numărul şi data documentelor emise de furnizorii produselor respective.
Comercianţii care nu respectă dispoziţiilor legale privind vânzările de soldare pot fi amendaţi cu sume între 2.000 şi 10.000 de lei.