Ghinionul unui pensionar norocos. A ratat un ajutor social pentru că a obținut venituri din „premii și jocuri de noroc”
0Un deputat PSD i-a cerut Ministerului Muncii să clarifice situația unui pensionar din Baia Mare care, deși are o pensie mai mică de 1.500 de lei, nu a primit cardul pentru alimente din programul „Sprijin pentru România”. Ministerul a explicat că pensionarul a ratat ajutorul pentru că a avut venituri din „premii și jocuri de noroc”.
Printr-o interpelare transmisă Ministerului Muncii, deputatul PSD de Maramureș, Gabriel Valer Zetea, i-a cerit ministerului să clarifice situația unui pensionar din circumscripția sa care, deși are o pensie mai mică de 1.500 de lei și ar fi trebuit să fie încadrat în programul „Sprijin pentru România”, prin care se acordă un ajutor de 250 de lei persoanelor cu venituri mici, „nu a primit niciodată acest card”.
„Cum în decursul anului 2022 au beneficiat de acest voucher social pensionarii cu pensii sub 1.500 de lei, iar începând cu anul 2023 beneficiază toți pensionarii cu pensii sub 1.700 de lei, pensionarul maramureșean T.G. s-ar fi încadrat la acest ajutor atât pe parcursul anului 2022, cât și pe parcursul anului 2023, însă nu a primit niciodată acest card care ar ajuta foarte mult familia compusă din doi pensionari”, se arată în interpelarea deputatului PSD.
În același document, deputatul susține că pensionarul „a solicitat chiar o adeverință de la ANAF Maramureș care să dovedească faptul că nu are alte surse suplimentare de venit care să îl excludă de pe lista persoanelor eligibile și nu deține alte proprietăți sau terenuri de pe urma cărora să beneficieze de fonduri suplimentare de bani”.
Surpriza de la Ministerul Muncii
În răspunsul transmis deputatului PSD, Ministerul Muncii arată că pensionarul nu a fost eligibil pentru a primi ajutorul din programul „Sprijin pentru România” pentru că figurează, în anul 2021, cu venituri din premii și jocuri de noroc, iar „prin cumulul veniturilor s-a depășit limita de venituri de 1.500 de lei (n.r. prevăzută de lege pentru acordarea ajutorului)”.
„În primul semestru al anului 2023, pentru venitul obținut din premii și jocuri de noroc, precum și pentru celelalte categorii de venituri prevăzute de OUG 63/2022, se ia în calcul tot venitul din anul 2021, având în vedere că acesta este ultimul an fiscal încheiat. Doar în semestrul al II-lea al 2023 la acordarea tichetelor sociale se va ține cont de veniturile realizate în anul 2022, fiscalizarea lor fiind realizată după data de 31 mai 2023”, se mai arată în răspunsul Ministerului Muncii.
Ministerul Muncii a mai arătat că, având venituri mai mari de 1.700 de lei lunar în 2021, pensionarul nu figurează ca eligibil în listele transmise de Casa Națională de Pensii.
În răspunsul oferit deputatului PSD, Ministerul Muncii arată că pensionarul din Baia Mare nu a putut fi încadrat în programul „Sprijin pentru România” pentru că figurează, în anul 2021 cu venituri din premii și jocuri de noroc. Ministerul mai arată că în primul trimestru din anul 2023 se iau în calcul tot veniturile din 2021, acesta fiind motivul pentru care pensionarul nu a primti ajutor nici în primul trimestru din acest an.