Geoană şi Vanghelie promit că PSD va veghea la o viaţă mai bună pentru pensionari
Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a susţinut azi, în cadrul unei întâlniri cu pensionarii, că principalul scop al moţiunii de cenzură este acela al elaborării unui
Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a susţinut azi, în cadrul unei întâlniri cu pensionarii, că principalul scop al moţiunii de cenzură este acela al elaborării unui program alternativ de guvernare axat pe problemele sociale ale cetăţenilor şi care să cuprindă, în mod obligatoriu, legea privind majorarea punctului de pensie.
Geoană a dat asigurări celor prezenţi că PSD va fi garantul aplicării legii pensiilor, până la etapa majorării punctului de pensie cu 45 %.
"Avem un Guvern de dreapta care n-ar fi votat niciodată o lege de majorare a pensiilor şi care acum, cu făţărnicie, îşi arogă meritele în privinţa unei astfel de legi. Nu suntem de acord cu acest program de guvernare neoliberal în care statul să dispară", a spus preşedintele PSD.
El a anunţat că PSD are o serie de intenţii care urmează să se concretizeze în iniţiative legislative în Parlament.
Unul dintre aceste proiecte ar putea viza ca urmaşii soţilor decedaţi să primească 25% din pensia pe care aceştia au avut-o în timpul vieţii. "Când unul dintre soţi se prăpădeşte, rămâne celălalt cu pensia pe care o are, dar şi cu factura la utilităţi pe cap", a afirmat Geoană.
PSD va mai susţine prelungirea cu trei ani a termenului de evacuare a chiriaşilor din casele naţionalizate.
Mircea Geoană a pledat şi pentru pentru acordarea de sume băneşti pensionarilor care nu îşi consumă tichetele gratuite de transport pe calea ferată, dar şi pentru alocarea unor sume destinate îmbunătăţirii condiţiilor balneare de tratament.
El a criticat posibilitatea ca pensionarii să-şi ridice pensiile de pe card şi l-a invitat pe ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, să suporte comisioanele acestui tip de operaţiune.
Nu în ultimul rând, Geoană a reafirmat că PSD pledează pentru desfiinţarea Fondului Proprietatea. "Când va veni în Parlament legea privind Fondul Proprietatea ne vom opune şi Vosganian şi cei care au impus acest proiect vor avea de dat socoteală. Dacă legea pică, să vedem pe unde va scoate cămaşa dl Vosganian", a afirmat liderul PSD.
Mircea Geoană le-a vorbit pensionarilor despre modelul german, pledând, în context, pentru introducerea unei pensii minime garantate corelată cu coşul zilnic de consum. "În toată Europa se militează pentru introducerea unei pensii minime garantate corelată cu coşul minim de consum", a susţinut preşedintele PSD.
În deschiderea dezbaterilor, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a dorit să le mulţumească atât lui Geoană, cât şi organizatorilor întâlnirii cu pensionarii.
Vanghelie şi-a exprimat satisfacţia pentru adoptarea legii privind majorarea pensiilor şi le-a spus pensionarilor că "astfel de întruniri au loc la comanda preşedintelui PSD".
"Şi dl Marian Sârbu este unul dintre cei care s-a bătut pentru noi, l-aţi văzut pe ecrane bătându-se. În PSD vă asigur însă că nu este o bătălie, suntem strâns uniţi lângă preşedintele partidului, Mircea Geoană, şi tot ceea ce se scrie în mass-media n-are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în partid", le-a spus Vanghelie pensionarilor.
Preşedintele PSD Bucureşti crede că "nu se mai poate ca România să fie condusă aşa cum este în prezent, cu un PD care este păpuşa gonflabilă a lui Traian Băsescu".
După discursurile celor doi lideri, şedinţa acestora cu pensionarii s-a desfăşurat cu uşile închise, presa fiind invitată să plece de la dezbateri.





















































