"Fraţii Buzeşti" au leşinat la depunerea jurământului
Patru militari din cadrul batalionului de transmisiuni "Fraţii Buzeşti" au leşinat, sâmbătă, din cauza căldurii, în Piaţa Prefecturii din Craiova, în timp ce depuneau jurământul de
Patru militari din cadrul batalionului de transmisiuni "Fraţii Buzeşti" au leşinat, sâmbătă, din cauza căldurii, în Piaţa Prefecturii din Craiova, în timp ce depuneau jurământul de onoare în prezenţa ministrului apărării, Teodor Meleşcanu.
Pentru acordarea primului-ajutor a fost necesară intervenţia echipajului SMURD, informează NewsIn. Peste 400 de militari, dintre care 17 femei, au participat sâmbătă la ceremonia din Bănie, după care au pornit într-un marş pe bulevardul A.I. Cuza, din centrul oraşului. Aceasta este prima serie de militari care trebuie să îşi asume datoria de a servi ţara fără a fi obligaţi. Din cauza emoţiei şi a temperaturii ridicate, patru dintre cei care depuneau jurământul au leşinat.
"Am intervenit şi le-am acordat îngrijiri medicale unor militari care, din cauza căldurii şi, probabil, a faptului că nu au mâncat destul şi s-au deshidratat. Au stat de azi- dimineaţă în picioare. La cermonialul din Piaţa Prefecturii au fost prezenţi şi ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Ludovic Orban, ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Mihai Voicu, şi ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David.





















































