Forme fara fonduri

Alifie pentru bubele dispensarului satesc, pansament pentru cicatricile din spitalul universitar, operatii pe cord deschis la toata lumea si transplant de creier la cei care au nevoie. Asa era

Alifie pentru bubele dispensarului satesc, pansament pentru cicatricile din spitalul universitar, operatii pe cord deschis la toata lumea si transplant de creier la cei care au nevoie. Asa era prezentat sistemul asigurarilor sociale de sanatate, zis si Bismark, dupa numele cancelarului prusac care l-a introdus in secolul XIX. Odata adaptat si la noi, medicii trageau nadejdea unor venituri decente, fara teama flagrantului cu bani marcati. Pacientii sperau sa nu mai fie pusi sa decida daca isi dau pensia spaga la doctor sau tin banii pentru sicriu. In patru ani, din noul sistem nu s-a inteles mare lucru, dar publicul tot a ramas cu ceva. Intai ca e un model german, iar cand spui neamt spui corect si disciplinat. Care va sa zica se mai termina odata cu furtisagurile si cu pilele. A doua concluzie: medicina nu e gratuita. Banii de tratamente nu ii da statul, in mare mila sa, ci se aduna de la salariatii si pensionarii, care contribuie la Fondul de asigurari de sanatate. Cu jumatate din suma daruieste masa (de operatie) si patronatul, direct interesat sa nu-si piarda angajatii din cauza bolilor si molimelor. In plus, banii se strang intr-un cont al Sanatatii, nu mai depind de bunavointa parlamentarilor si de jocurile de culise de la votarea bugetului. Macar si cu atat daca se alegeau bolnavii si tot erau in castig. Cheltuielile pentru sanatatea romanilor au crescut, dupa introducerea Asigurarilor, de la 2,8 la 4,2 procente din PIB! E drept ca plicul a ramas cel mai tare "bilet de trimitere" si ca spitalele sunt la fel de ineficiente. S-a construit insa cadrul legal pentru reforme, iar publicul este ceva mai satisfacut de serviciile primite, conform sondajelor de opinie. In acest moment, in care sistemul putea, in sfarsit, sa urce, era de asteptat ceva care sa-l traga in jos. Guvernantii si-au facut datoria, pornind demolarea Casei de Asigurari "din capul unghiului". Astfel, Ministerul Muncii a propus confiscarea fondurilor Sanatatii, a caror separare a fost primul punct castigat de sistemul sanitar in lupta cu Bugetul. Fondurile de Sanatate, Somaj si Pensii vor a fi adunate la gramada, de catre o institutie creata special pentru asta. Explicatia data de Ministerul Muncii: "asa ne cere FMI!" nu e nici prima, nici ultima minciuna nerusinata. In memorandumul publicat de Monitorul Oficial se cerea doar: "imbunatatirea colectarii contributiilor si taxelor". Ar fi fost si absurd sa ceara tocmai FMI-ul, care acum cativa ani a recomandat separarea fondurilor, unificarea lor. In realitate, Fondul de sanatate si cel de somaj aduna mai mult decat au voie cele doua institutii sa consume. Pentru autoritati e usor sa limiteze consumul in spitale, plafonand, in Parlament, cheltuielile Casei de Asigurari. La fel si cu Fondul de somaj: alocatiile au fost plafonate. Indiferent cu cat contribuie (in functie de venituri), un salariat primeste o suma fixa (si mica). Din pensii nu se mai poate insa taia, si cum numarul de pensionari este in crestere, falimentul sistemului batea la usa. Ca urmare, Ministerul Muncii vrea sa plateasca pensiile cu o parte din banii de somaj si de boala. Daca Somajul nu se reformase cine stie ce, Sanatatea incaseaza un pumn in plex tocmai cand se pregatea sa sara hopul reformei. E clar ca fondurile se vor diminua. Sistemului Bismark, gandit de nemti ca un intreg, i se taie un picior, in "ideea" ca, devenit mai usor, va putea fugi mai repede. Din nefericire, nici macar la Pensii nu se va da lovitura. Organismul de colectare comuna a darilor si contributiilor nu are cum sa fie mai eficient decat serviciile specializate ale fiecarei institutii in parte. De ce? Simplu: marile gauri nu se produc din prostia controlorilor sau in urma cine stie caror inginerii financiare, ci au acte in regula. Reesalonarile la plata CAS sau a contributiilor la Fondul de Sanatate si stergerea datoriilor, obtinute de clientela politica, sau sfidarea legii, practicata de colosii "de stat", produc grosul pierderilor. Intr-un fel, e chiar mai bine ca se recentralizeaza fondurile, pe fata. Noile institutii independente, create dupa model european, fie ca se numesc Agentii, fie ca le spune Casa de Asigurari, s-au nascut moarte. Inca din momentul conceperii lor s-a mers pe prezumtia de vinovatie. Cei care urmau sa le conduca au fost considerati sau escroci sau iresponsabili. De aceea, Puterea politica si-a pastrat o sumedenie de parghii prin care sa controleze banii acestor institutii "independente". Or, institutiile care nu au forta sa-si adune si sa-si foloseasca cu adevarat autonom veniturile nu sunt decat forme fara fonduri. Ce reforma in spitale sa impuna Casa de Asigurari, cand are bugetul aprobat de parlamentarii-medici, cu posturile pastrate in sectii ineficiente, pe toata durata mandatului? Si daca tot e pus Guvernul pe economii, de ce nu desfiinteaza cu totul Casa de Asigurari, Agentia de Somaj sau Casa de Pensii? Doar se platesc oricum salarii la Ministerele Muncii si Sanatatii? Cum de ce? Fara Agentie si Casa de Asigurari "autonome", pe cine sa mai dea vina Guvernul cand somerii mor fara mancare, acasa, iar bolnavii fara medicamente, in spitale?