Fondurile de pensii s-au păcălit
Calculele făcute de administratorii fondurilor de pensii obligatorii ar putea fi date peste cap. Aproape 1,5 milioane de participanţi nu vor cotiza efectiv la pensie, în condiţiile în care
Calculele făcute de administratorii fondurilor de pensii obligatorii ar putea fi date peste cap. Aproape 1,5 milioane de participanţi nu vor cotiza efectiv la pensie, în condiţiile în care anumite categorii de angajaţi sunt exceptate de la plata contribuţiilor sociale.
Deşi primele contribuţii ale celor înscrişi şi validaţi la un fond de pensii sunt aşteptate abia în luna mai, administratorii ar putea avea o surpriză de proporţii când vor constata câţi dintre cei care au semnat pentru ei nu cotizează.
Procedura de aderare nu a permis administratorilor să afle decât numele angajatorului, nu şi dacă acesta îşi plăteşte la timp contribuţiile sociale (de unde se duc 2% către fondurile private de pensii) sau dacă a încheiat la timp cartea de muncă pentru un nou salariat.
De asemenea, salariul angajatului şi cât reprezintă practic cei 2% sunt iarăşi o necunoscută pentru administratori, astfel că nu-şi pot face deocamdată calcule privind posibilele acumulări în primul an. S-ar putea produce surprize ca un administrator de top cu peste un milion de participanţi să acumuleze practic contribuţii mai mici decât unul care a încheiat mai puţine adeziuni, dacă cei înscrişi la fondul respectiv de pensii au salariile mai mici.
O altă categorie care ar putea să nu cotizeze într-o primă etapă sunt femeile care intră în concediu de maternitate. Acestea s-ar putea afla, în momentul plăţilor, în concediu de maternitate pe o perioadă de doi ani, timp în care nu vor plăti contribuţii sociale şi, prin urmare, nici contribuţia la pensia privată.
"Într-adevăr, numărul celor care nu vor plăti ar putea fi de până la 1,5 milioane de participanţi, dar CNPAS nu a terminat încă de identificat aceste categorii", a declarat, pentru "Adevărul", Mariana Câmpeanu, directorul CNPAS.
Numărul celor care nu vor plăti ar putea fi de până la 1,5 milioane de participanţi
Mariana Câmpeanu,
directorul CNPAS
300 milioane de euro, activele fondurilor de pensii în primul an
Activele fondurilor de pensii sunt estimate pentru anul 2008 la circa 300 milioane de euro şi vor ajunge la un miliard de euro în trei ani şi la aproape 9-10 miliarde în următorii 10 ani, conform estimărilor companiilor de pe piaţă. Administratorii au investit peste 500 milioane euro în această industrie, aşteptându-se la primele câştiguri abia peste 10 ani. Însă toţi ştiu că este un business pe termen lung, de unde câştigurile vor veni cu siguranţă din comisioane, transferuri şi câştigarea de noi participanţi.
Conform Executivului, contribuţiile pentru pilonul II vor reprezenta în 2008 echivalentul a 0,19% din PIB, dar neparticiparea cu bani a celor 1,5 milioane de participanţi ar putea să strice aceste socoteli. După numărul de adeziuni validate la începutul lunii ianuarie, primele trei fonduri erau cele administrate de ING Fond de Pensii (33,5%), Allianz-Ţiriac Fond de Pensii (25,1%) şi Generali Fond de Pensii (9,5%).





















































