Fetele care au transformat pierderea virginităţii într-o afacere
0
Dacă în trecut fetele puneau preţ pe pierderea virginităţii şi aşteptau persoana potrivită ca să facă acest pas, acum au transformat „momentul unic” într-o afacere. Unele şi-au vândut virginitatea la licitaţie ca să-şi finanţeze studiile, altele ca să salveze oamenii nevoiaşi din ţările subdezvoltate. Sau, cel puţin, aşa susţin ele.
În urmă cu nouă ani, Cathy Cobblerson din Texas a postat pe ebay că-şi vinde virginitatea pentru 100.000 de dolari. Ulterior, licitaţia a fost anulată şi nu se ştie dacă fata a încercat să facă aceeaşi lucru, însă pe alt site, scrie oddee.com.
Tot în 2004, Rosie Reid (18 ani) din London a primit 8.400 de lire sterline de la un inginer în vârstă de 44 de ani. Chiar dacă era prima oară când făcea sex cu un bărbat, Rosie mai avea acasă o iubită. Potrivit presei britanice de la acea vreme, se pare că iubita a aşteptat la uşă în timp ce Rosie l-a satisfăcut pe bărbatul care câştigase licitaţia.
Modelul peruan Graciela Yataco a ajuns să-şi liciteze virginitatea pe Internet, fiindcă avea nevoie să-i plătească mamei sale tratamentul. În urma licitaţiei, Graciela s-a ales cu nici mai mult, nici mai puţin de 1,3 milioane de dolari.
Natalie Dylan (22 ani) a obţinut de trei ori mai mult, adică aproximativ 3,7 milioane de dolari. Fata declara la vremea respectivă că va folosi banii ca să-şi finanţeze programul de master.
Şi pentu că româncele nu se pot lăsa mai prejos, şi Alina Percea a cerut bani în schimbul virginităţii sale. În 2009, tânăra de 18 ani a primit 8.000 de lire sterline de la un italian. Bărbatul în vârsta de 45 de ani i-a plătit şi călătoria până în Veneţia, mai scrie oddee.com.
În 2012, Catarina Migliorini, o studentă din Brazilia, şi-a vândut virginitatea pentru 780.000 de dolari. Câştigătorul licitaţiei online a fost un japonez pe nume Natsu. Catarina a spus că va folosi banii ca să construiască locuinţe pentru familiile sărace din oraşul ei natal.