Evacuare cu bodyguarzi la un centru pentru săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO- Facebook Passport Productions
FOTO- Facebook Passport Productions

Peste 150 de oameni fără locuinţe, în vârstă sau cu dizabilităţi, toţi având o condiţie materială precară, riscă să fie evacuaţi în orice moment din centrul destinat persoanelor fără adăpost „Sfântul Ioan“ din Capitală. Evacuarea urmează să se facă zilele următoare, spun cei care ar putea rămâne fără un acoperiş deasupra capului.

O tentativă de evacuare a avut loc şi sâmbătă când oamenii au fost ţinuţi ore în şir în faţa căminului deşi afară era Cod roşu de caniculă.

„Vor să golească centrul. Nici nu este de mirare. Este plin de păduchi, ploşniţe, ca să nu mai zic de mizerie. În fiecare cameră trăiesc între 5-10 persoane. Trebuia să ne evacuze azi (ieri-n.r.). Sâmbătă ne-au pus să semnăm o hârtie prin care să luăm la cunoştiinţă că mai putem sta doar până luni. Acum din câte am înţeles de la cei care lucrează la centru, trebuie să mai aştepte nişte aprobări. Cred că le este frică de ONG-urile care au venit la evacuarea de sâmbată, iar acum vor să se asigure că fac totul legal“, a explicat unul dintre locatarii centrului.

„Cu ce suntem de vină? De ce vor să ne dea afară? Suntem oameni bătrâni şi bolnavi. Sunt femeie de 58 de ani. Nu am cerut decât un pat şi o baie, ca să mă pot spăla şi să mă duc curată la serviciu“, a mărturist o femeie care locuieşte în adăpostul „Sfântul Ioan“.

Sâmbătă dimineaţă, rezidenţii adăpostului Sf Ioan – centrul de la Pallady, cum e cunoscut – au fost evacuaţi, forţat, de către o firmă de pază angajaţă de Primăria Capitalei, după cum spun chiar persoanele evacuate. Mai mult, acestea susţin că au fost ameninţate de către jandarmi că vor folosi gaze dacă nu pleacă de bunăvoie. Mulţi dintre locatari, fiind bătrâni şi cu probleme de sănătate, au fost nevoiţi să îndure canicula pentru câteva ore, iar după aceea li s-a permis să intre numai dacă semnează că au luat la cunoştiinţă că trebuie să părăsească adăpostul până luni. Angajaţii firmei de pază susţin că motivul evacuării îl reprezintă o iminentă renovare a adăpostului.

„A fost o eroare de comunicare din partea conducerii centrului care nu şi-a adecvat suficient mesajul la beneficiarii serviciilor sociale şi o proastă alegere a momentului. Pe de o parte, era vorba de mutarea unui număr de 30 beneficiari de la un etaj la altul pentru igienizare, si pe de altă parte era vorba despre sistarea serviciilor sociale pentru un numar de 18 beneficiari care au refuzat un loc de muncă sau care pot fi primiţi la adăposturile de sector. Că nu trebuia să se facă sistarea când sunt 50 de grade afară, asta a fost, într-adevar o eroare.“, a explicat într-un comentariu pe Facebook, Cosmina Simiean, preşedintele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială (DGAS).

Pe de altă parte, Mădălina Roşca, membră a Passport Productions, susţine că autorităţile nu au dovedit clar faptul că acele persoane vor avea un adăpost. „Oamenii au fost ameninţaţi să nu mai vorbească despre evacuare. Atitudinea autorităţilor este pur şi simplu abuzatoare şi are scopul de a-i intimida pe oameni “.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite