Elena & Alex, îndrăgostiţi
De astăzi, trupa Mandinga are un nou videoclip. "Când sunt cu tine" e o piesă de dragoste pe care cei zece de la Mandinga o cântă alături de Alex. Videoclipul e ancorat în atmosfera anilor
De astăzi, trupa Mandinga are un nou videoclip. "Când sunt cu tine" e o piesă de dragoste pe care cei zece de la Mandinga o cântă alături de Alex. Videoclipul e ancorat în atmosfera anilor '20. Componenţii trupei sunt personaje de cabaret şi martori la povestea de dragoste care se înfiripă între Elena şi Alex. De altfel, cei doi "amorezi" (foto mare) au intrat foarte bine în roluri, fiind nu de puţine ori surprinşi în "tandreţuri".
Chiupi, bateristul trupei, a fost, fără să vrea, protagonistul unui accident. În încercarea de a sări peste tobe, el a tras o căzătură grozavă. Din fericire, nu s-a rănit
Pauza de masă a fost aşteptată cu sufletul la gură de către cei de la Mandinga. Pentru că au fost în contratimp, fiecare a mâncat pe unde a apucat. Baz a mâncat deasupra tobelor sale, în timp ce colegii luau masa pe genunchi
Regizorul Iulian Moga a dat dovadă de nervi de oţel. El a trebuit să îi coordoneze atât pe cei zece de la Mandinga, cât şi pe cei peste 20 de figuranţi, care, de cele mai multe ori, făceau fix ce nu trebuia
Pentru clip, cubanezele Biu (cea cu joben) şi Marietta au trebuit să fie "fierbinţi", sexy. Din păcate, nu de puţine ori, filmările au fost întrerupte din cauza pantalonilor lui Biu, al căror tiv prins cu bolduri se tot desprindea, împiedicând-o să danseze



















































