Economia de Piata Victoriei

Tot ce ar putea produce romanii in 2004 - otel, varza murata sau dividende - nu ar fi de ajuns pentru a concura cu o singura megaafacere din domeniul productiei mondiale de medicamente. Firma Sanofi,

Tot ce ar putea produce romanii in 2004 - otel, varza murata sau dividende - nu ar fi de ajuns pentru a concura cu o singura megaafacere din domeniul productiei mondiale de medicamente. Firma Sanofi, de pilda, a lansat o oferta de preluare ostila a grupului franco-german Aventis, in valoare de 48 miliarde de euro. PIB-ul Romaniei va fi 40 de miliarde, in 2004. Oficialitatile din Franta, altfel extrem de preocupate de somaj, nu s-au ingrijorat ca proiectata fuziune va lasa pe drumuri mii de salariati. Fiindca impulsioneaza cresterea economica, o industrie farmaceutica bine consolidata, capabila sa concureze cu gigantii anglo-americani, e un interes prioritar al Europei. Ca urmare, s-a trecut la lupta cu armele adversarilor. Pana acum cativa ani, doar in domeniul sanitar din SUA actionau libere mecanismele pietei. Fuziunile si concentrarile distribuitorilor de medicamente sunt acum regula in tarile europene. Investitori puternici, operand lanturi de farmacii si depozite, ofera preturi mai mici si servicii mai bune, fiindca ruleaza un volum mai mare de marfa. Concurenta nu a disparut, piata ramanand deschisa. Daca pana acum progresul in sanatate insemna doar "mai bun", de cand au fost introduse reguli de piata, mai bine inseamna "mai bun si mai ieftin". Ce au inteles oficialitatile de la noi din toata ecuatia asta? La ce sa se astepte romanii cand vor avea nevoie de medicamente? Din "mai ieftin si mai bun" a ramas doar mai ieftin. Concentrarea capitalului s-a tradus prin monopol, iar piata libera a fost inlocuita cu statul sau cu guvernul, nu se intelege prea bine. Intr-o scrisoare apare guvernul, in alta, o unitate de stat, insuficient de bine conturata. Este vorba de scrisorile pe care atasatii economici din ambasadele Romaniei le-au transmis marilor concerne farmaceutice internationale, solicitandu-se detalii referitoare la preturi si afirmand negru pe alb: "Romania e interesata sa importe direct de la producator". Prima reactie a celor vizati a fost sa considere totul o farsa a unui repetent. E greu de crezut ca un consilier economic de ambasada doreste sa importe "medicaments". Cuvantul nu e folosit in engleza de afaceri, in special din cauza ca la masteratele pe care le urmeaza greii finantei mondiale nu se preda si "Coana Chirita", cu al ei furculision. Sa admitem ca greseala a fost din neatentia secretarei. Intrebarile de Gaga nu mai au insa nici o scuza. Pretul de productie ramane unul dintre secretele cel mai bine pazite de companie. Urmeaza apoi pretul oferit distribuitorilor, dupa negocieri confidentiale care pot dura luni intregi. In ultimul rand, e pretul oficial, aprobat de tarile in care se vinde medicamentul. Pentru a-l afla, nu e nevoie decat de o conexiune Internet, datele respective fiind publice. Intrebarea n-are sens decat daca firmele respective ar accepta sa intre intr-o relatie comerciala directa cu statul roman. Guvernul nu poate depozita medicamente la sediul din Piata Victoriei, pe care sa le transporte apoi cu jeep-urile prefectilor la spitale. E de presupus, deci, ca autoritatile ar infiinta o firma de stat, ar dota-o corespunzator sau ar reanima cu bani de la buget un distribuitor de medicamente din perioada comunista, gen Unifarm. De ce ar intra un concern farmaceutic in relatii cu o firma de stat din Romania? Cresterea vanzarilor ar constitui o tentatie, dar, din pacate, consumul de medicamente pe cap de locuitor in Romania e atat de mic incat riscurile sunt mai mari decat beneficiile. O astfel de practica, "impotriva curentului", e greu digerata de actionari. Ea ofera statului o pozitie de forta in negocieri, data de caracterul sau de unic cumparator. In caz de litigii, cu cine se judeca firma? Cu statul! Pai, statul roman nu si-a achitat inca datoriile la medicamentele consumate in 2002. Companiilor romanesti li s-a ras in fata: ce vreti, sa puneti poprire pe spitale? Mai mult ca sigur, ele isi vor gasi dreptatea la Strasbourg, romanii urmand sa plateasca daunele. Contextul nu pare deci favorabil deschiderii de noi parteneriate cu statul. Plus ca intreaga constructie e destinata prabusirii, inca din faza de proiect. UE sanctioneaza astfel de practici neconcurentiale. Cat de corecta ar fi intrecerea intre o firma germana care decide sa distribuie medicamente in Romania, asa cum se intampla azi in Cehia, si monopolul proaspat creat? Si, de fapt, de ce toata aceasta tevatura? Intentia autoritatilor de a reduce preturile e de salutat. Cu aceleasi fonduri s-ar putea obtine mai multe medicamente. Ce surprinde e faptul ca s-au ales mijloace depasite inca din anii '90. In prezent, de distributia medicamentelor se ocupa in Romania peste 300 de firme. Daca s-ar reduce acest numar, cele ramase ar supravietui si cu adaosuri mai mici, deci preturile ar scadea. Simpla introducere a normelor europene de distributie (care stabilesc ce personal, ce dotari si capital trebuie sa aiba aceste firme) ar rezolva problema. Companiile ar fuziona sau ar disparea, in urma unei competitii corecte, in care sunt aceleasi reguli pentru toti. Asa s-a intamplat cu producatorii romani de medicamente supusi normelor europene. De ce nu se aplica ele si distribuitorilor, ramane un mister, rezolvat in parte de scrisorile Ministerului Comertului. Asa cum n-au stiut ca "medicaments" se traduce "medicines", autoritatile nu stiu ca au destule mecanisme de piata la indemana.