Dumitru Dragomir, la un pas să piardă un imobil ultracentral | adevarul.ro

Dumitru Dragomir, la un pas să piardă un imobil ultracentral

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, deputatul Dumitru Dragomir, ar putea pierde în instanţă un imobil, revendicat de foştii proprietari, după ce Tribunalul Bucureşti a casat o decizie

Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, deputatul Dumitru Dragomir, ar putea pierde în instanţă un imobil, revendicat de foştii proprietari, după ce Tribunalul Bucureşti a casat o decizie favorabilă lui şi a decis rejudecarea unei cereri de revendicare imobiliară.

Potrivit declaraţiei de avere a lui Dumitru Dragomir, proprietar a două case în Bucureşti, imobilul situat lângă Calea Dorobanţilor are o valoare de impozitare de 300.000 de euro. Casa, proprietatea lui Aurel Mincu până la venirea comuniştilor la putere, a trecut în posesia statului prin Decretul de naţionalizare nr. 92/1950. Din evidenţele statului a rezultat că o parte din imobil - patru camere - a fost naţionalizată printr-un decret special privind naţionalizarea unităţilor sanitare, deoarece spaţiul a fost ocupat de un laborator medical. În 2005, nepoţii lui Aurel Mincu au făcut o cerere de revendicare a imobilului arătând că "indiferent de titlul de naţionalizare, titlul statului este nevalid, deoarece legea îl declară abuziv" şi că statul nu a avut decât o "detenţie abuzivă" a casei. Ei susţin că statul nu era proprietarul casei, deoarece nu avea un titlu valid, deci nu putea vinde acest bun.

D'ale lui Mitică

În întâmpinarea depusă în instanţă, Mitică Dragomir arată că a respectat Legea 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, când a achiziţionat imobilul, în 1996, de la SC Herăstrău SA. El mai susţine că a fost un cumpărător de bună-credinţă, deoarece imobilul era liber, nu exista niciun litigiu pe rolul instanţelor şi nicio cerere de restituire. Mai mult, el s-a plâns judecătorilor că atunci când i-a fost repartizat imobilul "era părăsit şi se afla într-o stare deplorabilă", fiind nevoit să facă reparaţii în valoare de 200.000 de euro. "La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu exista nicio hotărâre care să stabilească că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil", mai arată judecătorilor Dragomir. El cere analizarea situaţiei sale în raport de cadrul normativ existent la data încheierii tranzacţiei.

Top articole

Partenerii noștri