Doi deţinuţi protestează de peste 12 ore pe acoperişul penitenciarului Iaşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi deţinuţi din penitenciarul Iaşi protestează de mai bine de 12 ore pe acoperişul clădirii închisorii faţă de condiţiile de detenţie. Inspectorul şef, Marius Vulpe, directorul

Doi deţinuţi din penitenciarul Iaşi protestează de mai bine de 12 ore pe acoperişul clădirii închisorii faţă de condiţiile de detenţie.

Inspectorul şef, Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, a declarat azi dimineaţă că cei doi deţinuţi sunt Viorel Hiliţeanu, în vârstă de 43 de ani, condamnat la 17 ani pentru tâlhărie, şi Ciprian Matei, de 26 de ani, condamnat 20 ani pentru omor.

"Unul dintre ei are probleme de sănătate şi se află sub influenţa barbituricelor. După 12 ore, cei doi au început să dea semne de oboseală, mai ales că peste noapte a fost frig. Cred că în maxim două ore cei doi vor renunţa la protest şi vor coborî de pe acoperiş", a spus directorul penitenciarului.

Potrivit acestuia, duminică seara, în jurul ore 20,30, cei doi au dislocat plasa de la gardul împrejmuitor al curţii, escladând apoi clădirea pavilionului vechi de deţinere al penitenciarului.

"Deţinuţii nu au o revendicare concretă. Ei susţin că protestează astfel faţă de condiţiile de deţinere de la regimul de maximă siguranţă. Agentul aflat în foişorul de pază de lângă curtea de plimbare a tras foc de avertisment în plan vertical", a spus directorul penitenciarului Iaşi.

Puşcăriaşii au afirmat că nu se vor coborî de pe acoperişul penitenciarului până când nu vor discuta cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor, întrucât sunt nemulţumiţi de condiţiile de cazare de care beneficiază deţinuţii aflaţi la regimul de maximă siguranţă.

Cei doi deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului de Maximă siguranţă Iaşi se află la al doilea protest de acest gen. În urmă cu o săptămână, cei doi escaladat acoperişul închisorii, de unde au ameninţat că se aruncă în gol dacă nu li se vor asigura condiţii mai bune de trai. După 17 ore, deţinuţii au renunţat la protest, din cauza caniculei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite