Disperare si umilinte

Domnule Director, De multa vreme ma bate gandul de a va scrie, dar gandul a ramas parere fiindca in pustiul de viata pe care-l strabatem cu disperarea de a redeveni OAMENI CU VERTICALITATE ma face sa

Domnule Director, De multa vreme ma bate gandul de a va scrie, dar gandul a ramas parere fiindca in pustiul de viata pe care-l strabatem cu disperarea de a redeveni OAMENI CU VERTICALITATE ma face sa cred ca totul sau, ma rog, aproape totul a devenit zadarnicie. Asta pana in ziua cand am citit editorialul de Sfantul Nicolae in care ii aratati acelui individ - ma scuzati ca nu-i pronunt numele, dar insi de teapa acestuia nu merita nici cel putin acest minim efort - ca tupeul si nesimtirea nu pot sa prosteasca chiar pe toata lumea, ca exista oameni de bun simt care isi permit sa nu se lase inselati de fetele buhaite si imbecile care ne-au adus in situatia de a ne uita cu disperare cum ne mor parintii bolnavi, infometati si in frig fara medicamente si cu spaima ca nu vor avea parte nici cel putin de o inmormantare decenta. Am crezut acum 12 ani ca lucrurile se vor schimba, in sensul ca nu vom mai indura umilinte. Sperante desarte. Pe sangele nefericitilor naivi s-au catarat scursori ale societatii care si-au cladit piedestale din cadavrele nenorocitilor si nenorocirilor celor care nu au avut si nu au nici acum puterea de a-i infrunta. Credeti ca daca le aratam ca stim ca sunt nemernici, ticalosi si criminali le pasa? Ii doare-n motoarele masinilor de lux si-n betonul piscinelor din vilele de parveniti, care, asa cum bine stim, nu sunt ale lor, ci ale socrilor, nevestelor, bunicilor sau ale cine stie carui membru al familiei care - asa cum am citit tot intr-un editorial din Adevarul - nici nu stiu ce noroc a dat peste ei si rabda in continuare de foame si mor de frig prin cine stie ce garsoniere insalubre obtinute din fondul de locuinte al unei primarii de sector. Si atunci ce mai avem de facut? O femeie, intr-un sondaj de opinie, era de parere ca cel mai bun cadou de Mos Nicolae pentru politicieni ar fi verde de Paris, iar un tanar disperat cu care am discutat acum catva timp spunea ca cel mai bun lucru ar fi un glont in frunte. Ar fi asta o solutie? Nu cred. (...) Nu ne ramane altceva de facut decat sa ne manifestam public dispretul fata de astfel de creaturi. Va felicit si doresc sa stiti ca atat D-voastra, cat si intreg colectivul ziarului pe care il conduceti se bucura de stima si respectul meu nemarginite. Cu stima si deosebit respect, Liviu Corneanu, Timisoara