Director suspendat pentru că "a făcut politică la serviciu"
0Primarul Ploieştiului, Emil Calotă, a decis să-l sancţioneze disciplinar pe directorul general al RATP, Radu Popescu, începând cu data de 1 martie, pentru încălcarea regulamentului
Primarul Ploieştiului, Emil Calotă, a decis să-l sancţioneze disciplinar pe directorul general al RATP, Radu Popescu, începând cu data de 1 martie, pentru încălcarea regulamentului intern, care prevede că nu se poate face politică la locul de muncă. Calotă susţine că a luat decizia de suspendare din funcţie a directorului Radu Popescu deoarece acesta, "în ultima perioadă, în special în săptămâna 19-24 februarie, a întreprins acţiuni care contravin prevederilor legale, Regulamentului intern, contractului individual de muncă, contractului de management şi contractului colectiv de muncă la nivelul regiei, acţiuni cu caracter politic şi de instigare a salariaţilor contra interesului public şi al autorităţilor administraţiei publice locale, punând în pericol serviciul de utilitate publică de transport în comun". Primarul a declarat, ieri, că a avut plângeri de la sindicaliştii regiei că directorul general instigă salariaţii împotriva sa. De asemenea, edilul susţine că suspendarea din funcţie a directorului Radu Popescu nu are nicio legătură cu demisia acestuia din funcţiile de conducere deţinute în PNL Prahova. Directorul RATP, Radu Popescu, şi-a prezentat, în urmă cu o săptămână, demisia din funcţia de vicepreşedinte al PNL Prahova, rămânând în partid ca simplu membru, pentru că nu a fost desemnat preşedinte de campanie electorală. Viceprimarul municipiului Ploieşti, Graţiela Gavrilescu, a declarat, ieri, că PNL va acorda sprijinul său directorului Radu Popescu şi îl va ajuta, prin intermediul juriştilor, să-şi susţină nevinovăţia.























































