Dilema unui român trimis să coordoneze o afacere în Rusia. „Dacă făcea asta o firmă românească, apărea la TV”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român stabilit în Italia, care a primit sarcina de a se muta pentru câteva luni în Rusia, a luat o decizie surprinzătoare. Chiar dacă la început șefii săi nu au fost de acord cu el, ulterior i-au dat dreptate.

Sute de oameni au ieșit în stradă la Sankt Petersburg împotriva războiului și a recutărilor EPA EFE
Sute de oameni au ieșit în stradă la Sankt Petersburg împotriva războiului și a recutărilor EPA EFE

Relu trăiește de mai bine de 20 de ani în Italia și este angajatul unei firme care are afaceri și în Rusia, în industria alimentară, unde fabrică paste ce sunt apoi vândute într-o bună parte a Europei. La începutul acestui an, el a fost detașat pentru un an la Sankt Petersburg, în Rusia, pentru a dinamiza afacerea ce începuse să stagneze.

A fost momentul în care fidelitatea sa față de firmă a fost pusă la grea încercare, iar românul a avut de ales între a-și face datoria, așa cum i-a cerut CEO-ul companiei, și ceea ce simțea, sentimentul că nu ar putea să muncească într-o țară ca Rusia, care și-a invadat vecinul, Ucraina.

Nemulțumit, s-a dus la superiorul său și i-a spus despre dilema sa. I-a spus că nu are absolut nimic cu cetățenii ruși de rând, dar că nu e de acord cu politica acestei țări și că nu vrea să lucreze acolo. Până la urmă, cei doi au făcut un compromis. În loc să stea un an, românul a rămas să muncească acolo mai puțin de jumătate de an.

Prima dată am fost revoltat, apoi am zis că nu are rost să-mi dau demisia. Era totuși o dilemă mare, așa că m-am dus la șeful meu și i-am explicat tot. Atunci am luat o decizie surprinzătoare și pentru mine: mi-am dat demisia. I-am spus șefului meu că dacă făcea asta o firmă din România, să-și întărească prezența și business-ul în Rusia, pe timp de război, apărea la TV în Italia și peste tot. M-a rugat să-l înțeleg că ar da faliment dacă ar renunța la fabrica din Rusia, că nu are nici el de ales. Așa că am făcut un compromis. În loc să merg un an, am bătut palma pentru o jumătate de an”, a spus el.

O decizie neașteptată

Ajuns la Sankt Petersburg, a reușit să dinamizeze afacerea în doar câteva luni. A reușit chiar să-și facă amici printre ruși și a ajuns la o concluzie surprinzătoare.

Înainte să merg acolo, nu-i uram pe ruși, dar îi priveam cu un fel de rezerve, totuși. Când am ajuns acolo și i-am cunoscut mai bine, am înțeles că și ei sunt cum eram noi pe vremea lui Ceaușescu. Nu au de ales, deși la Sankt Petersburg Putin nu ia nici 40% din voturi. Însă oamenii sunt manipulați și amenințați, li se spune că sunt trădători dacă nu sprijină politica statului, deși ei și-ar dori pace și nu sunt de acord cu invadarea Ucraina, nici cu stilul autoritar impus de Putin. Au fost chiar și proteste împotriva războiului”, a mai spus el.

De altfel, una dintre angajatele sale a fost reținută după ce a luat parte la proteste.. Timp de două zile, femeia a fost în custodia poliției, așa că nu a avut cum să vină la muncă. 

„Când a venit apoi la fabrică era palidă, obosită și stresată. Mi-a spus că nu a fost bătută, dar a fost bruscată, îmbrâncită, au strigat la ea și i-au dat o amendă aproape cât salariul ei. Atunci am luat pe loc o decizie. În acea lună, i-am dat o primă care practic i-a dublat salariul, dar nu i-am spus asta până ce s-a dus la bancomat să-și ridice banii. A crezut că e o greșeală și a mers la HR, abia acolo a aflat că i-am dat primă”, a încheiat el.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite