Deputaţii au respins majorarea biletelor de tren
Deputaţii au respins, cu 98 de voturi pentru, 108 împotrivă şi nouă abţineri, proiectul de lege care viza aprobarea ordonanţei de urgenţă de majorare a tarifelor în transportul
Deputaţii au respins, cu 98 de voturi pentru, 108 împotrivă şi nouă abţineri, proiectul de lege care viza aprobarea ordonanţei de urgenţă de majorare a tarifelor în transportul feroviar cu 7% trimestrial, începând cu 1 noiembrie 2006.
Deputatul PRM Ioan Aurel Rus a afirmat de la tribuna şedinţei de plen că nu înţelege de ce călătorii trebuie să suporte această taxă în condiţiile în care 'serviciile SNCFR sunt proaste, iar vagoanele de dormit sunt aduse second-hand de afară'.
'Managementul dezastruos îşi arată roadele. Cred că ar trebui traşi la răspundere cei de la CFR. Nu vom vota pentru această majorare', a spus Rus.
Deputatul PSD Aura Vasile a precizat că nici PSD nu va vota pentru această nouă majorare întrucât 'ministerul Transporturilor nu a reuşit să aducă dovada că aceste majorări pe care le doresc a fi luate din buzunarul cetăţenilor sunt oportune. Nu sunt decât o proastă administrare a banilor'.
Deputatul PC Petru Călian a amintit că pe parcursul ultimelor trei luni, SNCFR Călători a majorat tarifele la transportul feroviar de două ori.
'Avem o scuză că s-a dat ordonanţa şi ea îşi produce efectele. Este o mare greşeală. Majorările de preţ nu trebuie să se producă pe baza ordonaţelor, ci în baza unor iniţiative legislative. Nu majorăm întâi preţurile şi apoi dăm legea, pentru că este absurd', a precizat Petru Călian. El a subliniat că această majorare de 7% nu reprezintă decât un management prost.
Călian a propus privatizarea SNCFR Călători pentru ca statul să scape de o astfel de gestiune.
Deputaţii au adoptat forma propusă de Comisia de industrii şi servicii sesizată în fond, formă care prevede să se realizeze o metodologie de stabilire a tarifelor pentru o perioadă de trei-cinci ani şi numai pe baza acestor metodologii să se poată face propuneri pentru eventualele majorări de tarife.
Camera Deputaţilor are caracter decizional în privinţa proiectului în cauză.




















































