Deputat PRM, urmărit penal pentru favorizarea trecerii frauduloase a frontierei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală faţă de deputatul Ioan Rus Aurel, lider al grupului parlamentar PRM, pentru infracţiuni de racolare, îndrumare sau călăuzire a uneia sau mai

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală faţă de deputatul Ioan Rus Aurel, lider al grupului parlamentar PRM, pentru infracţiuni de racolare, îndrumare sau călăuzire a uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei, precum şi organizarea acestor activităţi

Rus este acuzat şi de complicitate la tentativa de fals privind identitatea, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Conform CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Ioan Rus Aurel a absolvit în 2000 Academia de Teologie (la 42 de ani), iar în prezent este doctorand.

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat pentru NewsIn că dosarul instrumentat de DIICOT împotriva lui Ioan Aurel Rus este unul politic, iar deputatul nu va fi exclus din partid deoarece acuzaţiile Direcţiei nu demonstrează că este corupt.

C.V. Tudor spune că Ioan Aurel Rus va rămâne în PRM, iar dosarul DIICOT este instrumentat politic

Corneliu Vadim Tudor a acuzat că "într-o singură săptămână acest individ primitiv Traian Băsescu a fabricat două dosare politice" împotriva membrilor partidului - preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, şi deputatul Ioan Aurel Rus. Liderul PRM a afirmat că DNA şi mai ales Traian Băsescu nu au dreptul să vorbească despre lupta anticorupţie, atâta timp cât şeful statului "nu va intra în puşcărie pentru vânzarea Flotei şi privatizarea Alro Slatina". "E o prigoană politică", a spus preşedintele PRM, care consideră că Traian Băsescu doreşte să distragă atenţia populaţiei "de la eşecul referendumului şi de la scandalul din PDL".

"Păi de ce să nu rămână?", a răspuns Vadim Tudor la o întrebare privind posibila excludere din partid a deputatului. "Dacă a ajutat pe cineva este şi din milă creştină. Din dosar nu reiese că este corupt", a încheiat liderul PRM.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite