Deficit de angajaţi în sistemul de asistenţă socială. Ce acord au făcut patru facultăţi din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experienţa ultimilor ani ne arată că, la nivel local, se constată o mare
lipsă a asistenţilor sociali. FOTO: Pixabay
Experienţa ultimilor ani ne arată că, la nivel local, se constată o mare lipsă a asistenţilor sociali. FOTO: Pixabay

Patru universităţi din România au semnat un acord cu UNICEF şi Colegiul Asistenţilor pentru creşterea numărului de asistenţi sociali cu studii în domeniu. Numărul total necesar de asistenţi sociali licenţiaţi este estimat la 11.100, însă aproximativ 70% dintre angajaţii din sistemul de asistenţă socială nu au studii în domeniu.

Prin protocolul semnat vineri, începând cu acest an, vor fi introduse etapizat programe specifice pentru consolidarea forţei de muncă din domeniul serviciilor sociale la nivel local. Un exemplu este cel al programelor care vizează creşterea numărului de locuri pentru învăţământul la distanţă astfel încât să se ajungă la cel puţin 500 locuri la nivel naţional, potrivit digi 24.

Un alt obiectiv al acordului se referă la colaborarea pentru dezvoltarea competenţelor şi  a capacităţilor pentru cercetare, pregătire şi supervizarea pentru profesiile forţei de muncă din serviciile sociale, incluzând promovarea Codului privind practica asistentului social.

În România, există un deficit de angajaţi în sistemul de asistenţă socială şi disparităţi semnificative între numărul de angajaţi din mediul rural şi cel urban (1,27 de angajaţi pe localitate în rural faţă de 5,75 în urban).

Pentru a acoperi nevoile grupurilor vulnerabile la nivel naţional, ar fi necesar un număr de 8.430 servicii sociale, iar pentru acoperirea cu personal calificat a acestor servicii, ar fi nevoie de 22.644 de specialişti. Numărul total necesar de asistenţi sociali licenţiaţi este estimat la 11.100. În cadrul CNASR sunt înregistraţi în prezent 10.235 asistenţi sociali.

„Experienţa ultimilor ani ne arată că, la nivel local, se constată o mare lipsă a asistenţilor sociali. Deşi prevederile legislative există, constatăm, în practică, că ele nu se aplică, că nu sunt angajaţi, la nivelul serviciilor publice de asistenţă socială, asistenţi sociali, cu precădere în mediul rural. De cele mai multe ori, asistenţa socială este realizată la nivel local de persoane care nu au trecut nici măcar printr-un curs de perfecţionare sau specializare, nemaivorbind de curs de calificare. Salutăm această iniţiativă de a identifica şi implementa soluţii pentru creşterea numărului de profesionişti din domeniul asistenţei sociale”, a afirmat Péter János Makkai, Secretar de stat, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Ne dorim ca împreună, până în 2030, să clădim un sistem profesionist de asistenţă socială în care furnizarea serviciilor de specialitate să fie realizată de către asistenţi sociali calificaţi, asigurând astfel calitatea serviciilor sociale acordate”, a afirmat Doru Buzducea, Preşedinte CNASR.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite