De ce societatea judecă mai tare femeile decât bărbații? Ce arată cazul Ruxandra Luca

Dacă în romanul lui Nathaniel Hawthorne, "Litera stacojie", femeilor care comiteau lucruri percepute ca imorale li se cosea pe haine litera A, acum internetul este cel care nu iartă și nu uită. Andreea Raicu, Corina Băcanu sau sociologul Gelu Duminică sunt doar câțiva dintre cei care au reacționat după ,,judecata publică" a Ruxandrei Luca. Ei ridică probleme precum dubla măsură când vine vorba de greșelile femeilor și ale bărbaților. Nu este însă singura dilemă etică care răzbate din acest scandal. 

Persoanele publice denunță reacția disproporționată a societății

,,Zilele trecute, o prietenă m-a întrebat dacă știu de „scandalul imens” din online. Nu știam. Am fost destul de deconectată. Mi-a spus că o femeie cunoscută, de la o emisiune matinală, a fost surprinsă în ipostaze intime cu un bărbat, într-o benzinărie. Și că internetul „a luat foc”. Am întrebat: unde e scandalul? Mi s-a răspuns: „Făcea sex într-un loc public.” Ok. Dacă a fost încălcată legea, există sancțiuni. Simplu. Dar nu despre lege era vorba. Era despre rușine. Despre moralizare. Despre execuție publică", a scris pe Facebook Andreea Raicu.

În aceeași postare, fosta prezentatoare a ridicat mai multe probleme pe care le pune pe seama dublului standard:

,,O femeie este pusă la zid. Mai ales pentru că este mamă. Mamă singură. Are o rubrică de parenting. Crește trei copii. Ca și cum maternitatea ar trebui să anuleze sexualitatea. Ca și cum, după ce devii mamă, corpul tău nu îți mai aparține. Ca și cum dorința ar trebui să dispară odată cu respectabilitatea. Se spune că bărbatul era însurat. Și, paradoxal, chiar și această informație a ajuns să fie folosită tot împotriva ei. Dar fidelitatea nu este o responsabilitate colectivă. Este o alegere personală. O relație și promisiunile din interiorul ei aparțin celor care le-au făcut. Nu unei persoane din afara acelei relații. Ea nu era căsătorită. Nu ea a fost cea care și-a încălcat angajamentul. Cu toate acestea, reacția publică s-a concentrat aproape exclusiv asupra ei. Ca și cum vina ar trebui să se așeze automat pe femeie."

Creatoarea de conținut Corina Băcanu a scris și ea despre judecata îndreptată într-o singură direcție:

,,Povestea începe, de fapt, cu el. Doar că despre el nu știm nimic. Știm că e căsătorit și cam atât. Fața lui e blurată, numele lui e protejat, viața lui rămâne întreagă, ca un bibelou pe care nu vrei să-l ștergi de praf, de teamă să nu-l scapi. Are familie, ni se spune, și asta pare să-l scoată automat din discuție. Omul are ce pierde, deci nu insistăm. Ne uităm în altă parte. (...)

Există o vină și de partea ei. Știa că mai există o femeie. Știa că, undeva, cineva trăiește într-o variantă oficială a aceleiași povești. Și a ales să nu se uite prea atent acolo. A ales să pună empatia pe pauză. Asta e o alegere. Nu e frumoasă. Dar e omenească.

Problema e că vina asta, limitată și clară, a fost umflată până a acoperit tot. (...). Nu știm să spunem că el e responsabil pentru ce a promis, iar ea e responsabilă doar pentru propriile alegeri morale. Preferăm soluția simplă: verdict rapid, țintă clară, sânge pe jos.

Așa ajungem să știm despre ea tot și despre el nimic. Nu pentru că așa arată adevărul, ci pentru că așa e mai comod. Pentru că e mai ușor să linșezi o femeie vizibilă, dar liberă de obligații, decât să zgâlțâi liniștea unui bărbat protejat de statut, căsnicie, tăcere și blur pe față. Nu e o poveste despre sex. Nici despre moralitate. E despre ipocrizia unei societăți care invocă „copilașii” cu ochii umezi, dar n-are nicio problemă să le calce mama în picioare, atâta timp cât ordinea rămâne neatinsă".

Atena Boca a subliniat, la rândul ei:

,,Nu mai avem nevoie de Judecata de Apoi. Majoritatea noastră, a muritorilor, avem vieți atât de curate, încât ne putem ocupa chiar noi de judecata celor câțiva păcătoși rătăciți de pe pământ. Chiar aici, pe fb".

 ,,Nu înțeleg ce câștigi dacă împroști cu mizerie un om care nu ți-a greșit ție cu nimic"

Nu doar femeile au criticat felul în care rușinea și judecata se răsfrângdoar asupra Ruxandrei Luca. Sociologul Gelu Duminică a scris:

,,O doamnă, cu o prezență în spațiul public, este surprinsă de paparazzi în ipostaze intime cu un domn, undeva intr-o benzinărie.. "Poliția moravurilor" din on-line ia instantaneu foc și improască cu înjurături și jigniri. Dacă ar fi avut cadrul legal, cei mai mulți dintre ei ar fi decăzut-o din drepturi și ar fi linșat-o. Doar pe ea. Lui i-ar fi strâns mâna: <<bravo, boss, ești tare>>.

Nu înțeleg ce câștigi dacă împroști cu mizerie un om care nu ți-a greșit ție cu nimic. Și ce se intâmplă dacă adaugi și mai multe răni celor implicați, cu voie sau fară de voie", în această poveste."

Cum justifică lucrurile cei care o critică

Cei care o critică pe Ruxandra Luca au venit cu replici, în comentariile de la postările publice:

,,Nu este despre femeia divorțată care face sex, ci despre femeia care face sex cu un bărbat însurat al cărui soție nu îi e. Și știu, jurămintele le-a încălcat el, dar ea e părtașă la asta. Mai nou e ok? Am ratat ceva? Also, de când sexul în spațiul public e ok? Mai era și în plină zi."

Altcineva vorbește despre discrepanța dintre imaginea afișată în spațiul public și realitate:

,,Nu pentru că e femeie reacționează oamenii așa, ci pentru că este persoană publică. Creezi și dirijezi opinii publice în domeniul parentingului și nu numai, pentru urmăritorii tăi. Când ești persoană publică, trebuie să ți asumi și să înveți să gestionezi și like-urile, și hate-ul ca să nu mai zic că trebuie să fii atentă de locurile și ipostaza în care te expui. Prin postările ei, Ruxandra ne a dat de înțeles că are o căsnicie sănătoasă, echilibrată, era o speranță pt urmăritorii ei că da, se poate. Apoi și a șocat urmăritoarele cu divorțul. Impactul pe care îl are o veste ca asta asupra urmăritorilor, îi face să creadă că stilul de viață promovat de ea nu există sau e foarte fragil ca un castel de nisip...  

Apoi Ruxandra surprinde din nou și revenim la persoana publica, care este prin postura ei lider de opinie. (...) La fel de bine putea fi cazul invers, în care el – specialist în parenting, persoană publică, cu mii de urmăritori – este apreciat sau nu în online pt ceea ce face. E o reacție firească ca urmăritorii să reacționeze."

Psiholog: ,,Societatea taxează mai dur femeia pentru că o vede ca pe o trădătoare"

Am cerut opinia psihologului cu privire la toate aceste lucruri: de la tendința de  a judeca mai aspru femeile și până la responsabilitatea pe care o au cei care dau sfaturi în spațiul public. 

Cu privire la disproporționalitatea criticii, Dorina Stamate, psihoterapeut, explică:

,,Rădăcinile acestei judecăți asimetrice sunt adânc înfipte într-un amestec de arhetipuri istorice și structuri patriarhale care încă ne guvernează subconștientul colectiv. Femeia a fost, de-a lungul secolelor, investită cu rolul de „pilon moral” al familiei și al societății; ea este cea care dă viață și care, teoretic, trebuie să mențină puritatea și stabilitatea căminului. Atunci când o femeie încalcă aceste norme, ea nu „greșește” pur și simplu, ci pare că atentează la însăși ordinea simbolică a lumii, ceea ce provoacă o reacție de respingere mult mai viscerală și mai punitivă din partea comunității.

În schimb, bărbaților li s-a permis, istoric, o mai mare libertate de explorare și greșeală, comportamentele lor „imorale” fiind adesea scuzate prin prisma unei naturi instinctuale, considerate „neîmblânzite”. Această îngăduință vine dintr-o viziune în care bărbatul este cel care cucerește exteriorul, în timp ce femeia trebuie să conserve interiorul. Astfel, societatea taxează mai dur femeia pentru că o vede ca pe o trădătoare a unui rol sacru, în timp ce pe bărbat îl vede ca pe un subiect care a cedat unei slăbiciuni previzibile".

De ce greșelile bărbaților sunt uitate mai repede, iar femeile rămân cu stigma socială

Greșelile bărbaților nu doar că sunt mai puțin taxate, dar și mai rapid uitate, ne arată tot societatea. Femeile, în schimb, rămân adesea cu un stigmat. Dorina Stamate spune:

,,Ea nu mai este  <<omul care a greșit>>, ci devine <<femeia aceea>>. Această „pată” este folosită ca un mecanism de control social, un avertisment silențios pentru celelalte femei despre costul ridicat al devierii de la normă".

În spatele acestui mecanism se mai ascunde ceva, atrage atenția psihoterapeuta:

,,Există o teamă inconștientă legată de autonomia feminină. Când o femeie își asumă o acțiune considerată imorală, ea demonstrează o independență care sperie, deoarece nu mai poate fi controlată prin așteptările tradiționale. Rememorarea constantă a greșelii („ea este cea care...”) funcționează ca o ancoră care o împiedică să se redefinească, menținând-o într-o poziție de vulnerabilitate. Este o formă de pedeapsă simbolică prelungită pentru a restabili un echilibru pe care societatea îl simte amenințat."

Ce responsabilitate are ,,cealaltă femeie"

Are responsabilitate persoana cu care bărbatul înseală față de soția înșelată? - este o altă dilemă etică amplu dezbătută acum. Psihoterapeuta Dorina Stamate spune:

,,Din punct de vedere sistemic și terapeutic, principala responsabilitate pentru integritatea unui legământ aparține celor care l-au semnat — adică soților. Totuși, discuția despre „cealaltă persoană” este complexă. Deși amanta nu a făcut o promisiune directă soției, la nivel uman și etic, există o responsabilitate față de empatie și față de impactul pe care acțiunile noastre îl au asupra altor ființe umane. A ignora complet suferința unei alte femei sub pretextul că <<nu este treaba mea>> trădează o lipsă de empatie.

Totuși, observăm că furia publică se descarcă adesea disproporționat asupra femeii din afară, transformând-o în țap ispășitor. Este mult mai ușor pentru o soție sau pentru societate să o urască pe cea din afara decât să accepte trădarea profundă a celui drag sau să analizeze fisurile din interiorul relației. Deși etica personală ar trebui să ne oprească din a construi fericirea pe ruinele altcuiva, este esențial să nu uităm că cel care a gestionat direct încrederea și promisiunile a fost soțul."

Fă ce zice expertul, nu ce face expertul

Multe dintre comentariile de pe internet fac referire la faptul că Ruxandra Luca se prezenta ca expertă în parenting, iar ani la rând a vândut imaginea unei familii perfecte. Aceste aspecte ridică o altă dilemă: trebuie cei care îi învață pe alții ce să facă să aibă comportamente ireproșabile?

FOTO Facebook

,,Într-o lume ideală, ne-am dori ca mentorii noștri să fie congruenți, adică viața lor să fie o oglindă a valorilor pe care le predau. Această nevoie de „modele ireproșabile” vine din propria noastră nesiguranță; căutăm pe cineva care a reușit pentru a ne simți în siguranță urmându-i sfaturile. Totuși, a cere unui expert să fie fără cusur este o capcană a perfecționismului care ne privează de umanitate. Un expert în parenting nu este un sfânt, ci un om care deține cunoștințe tehnice și psihologice, dar care rămâne supus propriilor umbre. Principiul <<fă ce zice popa, nu ce face popa>> este cinic, dar ascunde un adevăr: valoarea informației nu se anulează neapărat prin greșeala umană a celui care o livrează", crede psihoterapeuta. 

Aceasta înțelege însă și contextul celor care se simt trădați și atrage atenția asupra unei calități care ar trebui să fie de bază pentru cei care vor să îi influențeze pe cei din jur: autenticitatea. 

,,În zona de parenting și familie, unde vulnerabilitatea este maximă, ipocrizia doare cel mai tare. Nu trebuie să fim „ireproșabili” (pentru că este imposibil și chiar nesănătos să mimăm perfecțiunea), dar este vital să fim autentici. Ceea ce deranjează nu este neapărat greșeala, ci distanța uriașă dintre predică și practică, care distruge puntea de încredere dintre mentor și comunitate", spune Dorina Stamate. 

,,A fi om înseamnă, prin definiție, a fi vulnerabil la greșeală"

Dincolo de toate dilemele etice și morale, psihologul încheie cu o invitație la empatie:

,,Este mult mai ușor să dărâmi un om decât să încerci să înțelegi complexitatea durerii sau a rătăcirii lui. Mi-ar plăcea să ne amintim mai des că a fi om înseamnă, prin definiție, a fi vulnerabil la greșeală, iar cine pretinde că deține perfecțiunea morală, de obicei, doar și-a ascuns mai bine actiunile".