De ce nu mai gătesc românii? Generația Glovo, bucătăriile-fantomă și obiceiul pierdut al mesei de acasă
0Platformele de food delivery au schimbat modul în care românii se raportează la masă. De la burgeri comandați în miez de noapte până la „bucătării-fantomă” ascunse prin subsoluri, obiceiul gătitului acasă pare să devină o excepție. Comoditatea vine însă cu un cost: bani, sănătate, identitate culturală.
De la bunicile care ne umpleau farfuriile „vârf” pe masă, pline de bucate pregătite cu drag și efort, la un click distanță de pe o aplicație: așa se rescrie povestea mesei românilor. Ce câștigăm și ce pierdem când externalizăm gătitul?
„Timpul e moneda cea mai scumpă”
„Trăim într-o lume în care timpul a devenit cea mai scumpă monedă, iar mâncarea comandată pare să fie soluția rapidă, la îndemână, care ne salvează din aglomerația zilei. Și totuși, dincolo de aparenta comoditate, această alegere spune povești mai profunde despre cum ne raportăm la viață, la familie și la noi înșine”, explică psihologul clinician Laura Găvan pentru Adevărul.
Nu e întâmplător că afacerile de milioane se încheie la masă, nu într-o sală de ședințe. „O cină de business nu are valoare doar nutritivă, ci creează un cadru în care încrederea se naște mai ușor, deciziile se leagă mai fluid, iar oamenii simt că împărtășesc ceva dincolo de cifre. În felul acesta, mâncarea devine simbol - un spațiu de legătură. Exact același mecanism se regăsește și în viața personală, atunci când alegem comanda în locul gătitului. Psihologic, externalizăm efortul și transmitem un mesaj subtil: ‘timpul meu e prea valoros pentru a fi petrecut în bucătărie’”, explică specialista.
Recompensa imediată, riscuri amânate
Conform spuselor sale, din punct de vedere cognitiv, preferăm recompensa imediată: gustul intens, livrarea rapidă, satisfacția instantanee și amânăm beneficiile viitoare: sănătate, echilibru, energie. „Este ceea ce psihologia numește discounting temporal: viitorul ne pare prea abstract, prezentul are mai multă greutate. Și totuși, paradoxul este că ne asumăm fără probleme riscurile unei mese mediocre, pline de aditivi, dar ni se pare ‘prea mult’ să gătim ceva sănătos. Nu e vorba de lene propriu-zisă, ci de o oboseală decizională care ne face să alegem calea cea mai scurtă. Pericolul care nu este imediat, similar cu impactul redus al avertizărilor de pe pachetele de țigări, nu cântărește prea mult, din păcate”, continuă Laura Găvan.
Limbajul iubirii care dispare
Gătitul nu hrănește doar trupul, ci și relația: „A găti pentru cineva a fost dintotdeauna o formă de a spune ‘îți pasă de mine’ fără cuvinte. O supă pregătită pentru un copil bolnav, o pâine frământată de bunică, mirosul de sarmale într-o casă plină de oameni, toate acestea sunt expresii afective, ancore emoționale. Când această tradiție dispare, dispar și momentele de conectare. Fără mirosuri care să umple casa, fără discuțiile din bucătărie, fără așteptarea împreună a mesei, rămâne un gol greu de măsurat în calorii sau preț.”
Trăim pe repede înainte, adaugă psihologul, iar asta ne schimbă nu doar obiceiurile, ci și sufletul. „Nu mai avem răbdare pentru procese lente. Nu mai tolerăm frustrarea pe care o aduce așteptarea. Bucătăria tradițională, care cere răbdare și ritm natural, devine incompatibilă cu viața comprimată între deadline-uri și notificări.”
Iar odată cu dispariția meselor tradiționale, pierdem repere de identitate. „O ciorbă, o mămăligă, un cozonac nu sunt doar preparate, ci povești transmise prin generații. Când le înlocuim cu meniuri globalizate, standardizate, pierdem o parte din rădăcinile noastre, devenim doar consumatori”, mai spune Laura Găvan.
Antropologia platformelor
La rândul său, antropologul Alex Dincovici, lector asociat la SNSPA și Universitatea din București, declară: „Industria ospitalității e în creștere, și în urma pandemiei dar și a proliferării aplicațiilor de livrare la domiciliu și a platformizării muncii. Platformele vin cu mecanisme de gamification, cu reduceri permanente, și cu o infrastructură care le permite oamenilor să comande lucruri pe care altfel nu le-ar găti. Fie pentru că nu știu cum, fie pentru că nu au acces la resursele necesare, fie din comoditate.”
Fenomenul e comparabil cu streaming-ul video: „Platformizarea și conținutul la cerere au schimbat complet dinamica precedentă de consum. Așa și în mâncare - barierele logistice dispar, interacțiunea socială asociată mesei la restaurant se diluează,” explică el.
Platformele au facilitat și încurajat apariția restaurantelor-fantomă, care pot fi demersuri legitime și de succes, dar unde poate exista și un control mai scăzut al calității, adaugă antropologul. „Dacă ne uităm la relația cu gătitul, trecem de la un demers în care era angrenată întreaga familie la un consum cvasi-pasiv, din care componenta socială și familială începe să dispară. Practic, acum ocaziile de consum sunt permanente, chiar non-stop, și mâncarea gătită a devenit o marfă și atât, nu mai putem vorbi neapărat de experiență în sensul anterior al termenului”, adaugă acesta.
Conform spuselor sale, platformele exercită și o presiune destul de mare asupra industriei. „Daca nu ești prezent acolo, s-ar putea să nu mai existi pentru o buna parte dintre consumatori, iar prezența pe platforme vine cu costuri destul de mari, ceea ce duce și la o dinamică diferită a prețurilor. Comisioanele destul de mari duc la prețuri crescute pe platforme față de comenzile directe, întreținând în același timp o masă de lucrători precari, iar politica de reduceri constante reușește să readucă uneori prețuri în linie cu cele practicate direct de restaurante, creând, însă, în același timp și iluzia de chilipir. Pe de altă parte însă, devine din ce în mai greu și mai costisitor să poți livra în regim propriu, având în vedere costurile pe care le presupune o flotă și angajații special pentru livrarea la domiciliu”, completează el.
„M-am săturat de food delivery”
Nemulțumirile legate de bucătăriile-fantomă și de lipsa de transparență a companiilor care vând pe platformele de food delivery au stârnit nenumărate discuții și în comunitățile online.
Pe forumul r/Romania, un utilizator rezumă frustrările multora: „M-am săturat de Glovo/Bolt/Wolt. Când încerc să comand sunt numai mizerii de restaurante. Top rated, 99% rating bun, 500+ reviewuri, însă nu le găsești pe Google și nu ai auzit niciodată de ele. Când cauți adresa vezi vreun crackhouse sau subsolul cuiva. Cum de trebuie să caut prin 200 de restaurante ca să mă resemnez și să iau tot de la alea 5 locuri pe care le cunosc? Ce se întâmplă cu cei care comandă din bucătării-fantomă? E mâncarea bună? Nu ți se face rău după?”
Alt utilizator adaugă: „În aplicație ai o sumedenie de restaurante, dar în realitate e aceeași bucătărie care lucrează sub șapte nume diferite, iar condițiile din ea l-ar face și pe Piedone să leșine.”
Fenomenul e descris recurent: meniuri identice sub branduri diferite, locații improvizate, spații obscure. „Crezi că ai diversitate pe platforme, însă în realitate cinci ‘restaurante’ fac mâncarea în același subsol”, scrie un alt comentator.
Sunt și experiențe concrete: „Mi-a apărut să ridic o comandă de la un restaurant nou. Caut, nimic. Mă sună omul: ‘da vezi că sunt aici pe colț, nu am semne la restaurant, intră pe ușa cu folii negre’. Intru și găsesc o tejghea, un scaun de nuiele, nailon care despărțea bucătăria de o saltea pe care cred că dormea cineva. Asta în timp ce așteptam mâncarea…”, a scris altcineva.
În fine, discuțiile semnalează aceeași problemă: lipsa de control și transparență asupra unui sistem care promite varietate, dar oferă adesea improvizație.
Așadar, „întrebarea nu este doar ‘ce mâncăm?’, ci ‘cum trăim?’”, după cum subliniază și Laura Găvan. Comanda poate fi convenabilă și inevitabilă, dar dacă devine regulă, riscăm să pierdem ritualuri care dau sens vieții: iubirea spusă printr-un gest simplu, identitatea transmisă printr-un gust cunoscut, intimitatea unei mese împărtășite. Modul în care ne hrănim oglindește modul în care iubim, muncim și ne legăm unii de alții.
Se încarcă comentariile...
