De ce m-am uitat eu la OTV până la două şi jumătate noaptea

Politicienii noştri de azi îi repetă pe cei de ieri fără s-o ştie.

Spre deosebire de mulţi confraţi, n-am stat la televizor pentru a urmări şedinţa comună a Camerelor dedicată Moţiunii de cenzură. Am stat, în schimb, să urmăresc la OTV, în transmisie directă, spectacolul confruntării dintre Putere şi Opoziţie la votul din Camera Deputaţilor pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională.

Cei care n-au avut inspiraţia de a vedea păruiala din noaptea de luni spre marţi vor fi întrucâtva surprinşi aflând că o şedinţă a Parlamentului a intrat în atenţia OTV. De regulă, OTV se interesează de momente funambuleşti ale realităţii noastre: prevestiri de Apocalipse, de inşi cu cămaşa scoasă afară din pantaloni, capre care-şi fac pedichiura şi babe care-l contrazic pe Albert Einstein. Cu aplecarea sa către pitorescul ieftin, Dan Diaconescu a simţit că publicul său va fi interesat de spectacolul din Parlament, prin nimic deosebit de cel al stafiilor care trimit SMS-uri (contra cost) şi al instalatorilor care fac anchete penale.

Nu de asta am reuşit eu rara performanţă de a urmări OTV până la două şi jumătate noaptea. Am făcut-o ca să pot vedea ce trucuri mai născoceşte Opoziţia pentru a boicota o şedinţă parlamentară. Mirosind că, spre deosebire de data trecută, partidele din arcul guvernamental s-au mobilizat pentru a-şi impune candidatul, parlamentarii Opoziţiei şi-au propus să blocheze procedura parlamentară a votării. Pentru aceasta s-au provocat numeroase incidente de procedură, s-au cerut pauze de consultări inutile, parlamentarii PSD şi PNL au făcut un lanţ uman în faţa prezidiului sau chiar au furat capacelor urnelor de vot.

Am mai spus-o. Politicienii noştri de azi îi repetă pe cei de ieri fără s-o ştie. Un moment asemănător în istoria României s-a petrecut în martie 1899, sub guvernarea liberalului Dimitrie A. Sturdza. Deşi supus unor formidabile presiuni din stradă şi din presă, Dimitrie A. Sturdza se încăpăţânează să nu plece de la Putere. Opoziţia Conservatoare, cu care se aliază gruparea Drapeliştii din partidul de guvernământ, purcede la ceea ce ea numeşte obstrucţionism parlamentar. Momentul e relatat pe larg de Titu Maiorescu în a sa „Istorie politică a României sub domnia lui Carol I".

Politicieni din Opoziţie, dar şi din disidenţa liberală anti-Sturdza se strâng acasă la Titu Maiorescu şi redactează ceea ce se va numi o Declaraţie formală de obstrucţiune parlamentară. Citit de Al. Marghiloman în Cameră la 17 martie 1899 şi de G. Gr. Cantacuzino în Senat, Documentul spune la un moment dat: „Subscrişii deputaţi (senatori) consideră prezenţa la guvern a d-lui Dimitrie Alexandru Sturdza ca o atingere a demnităţii naţionale şi drept aceea, făcând abstracţie de orice deosebire de partid, se declară hotărâţi a se opune pe toate căile legale, în prima linie prin obstrucţionism parlamentar, la o mai departe funcţionare a actualului ministru-prezident al statului român".

Pentru aceasta sunt născocite numeroase trucuri, care de care mai pitoresc:

- Ocuparea tribunei Parlamentului de către reprezentanţi ai Opoziţiei care ţin lungi şi inutile discursuri. La Senat, de exemplu, Titu Maiorescu ţine trei astfel de discursuri: unu la 20 martie 1899, două la 21 martie 1899.
- Un număr însemnat de interpelări inutile. La Cameră, în doar şase zile au fost nu mai puţin de 42 de interpelări.
- Aplicarea strictă în Comisii a Regulamentelor celor două Camere, pentru a încetini drastic mersul legilor.
Urmarea acestei acţiuni? La 30 martie 1899, D.A. Sturdza demisionează. Spre deosebire de acţiunea Opoziţiei din iunie 2010, cea din martie 1899 a avut succes. Atunci totul a fost tranşat de Rege. Cine o fi tranşat acum?!