De 30 de ani, ghetourile rezidențiale concurează cu blocurile ceaușiste. Cum să avem un urbanism occidental VIDEO

0
0

Aglomerate și poluate, orașele României se confruntă cu  explozia imobiliară haotică. De 30 de ani ghetourile rezidențiale concurează cu blocurile ceaușiste. Cum să avem un urbanism occidental

Cartierul Coresi, Brașov, un exemplu de regenerare urbană Sursa foto Nhood
Cartierul Coresi, Brașov, un exemplu de regenerare urbană Sursa foto Nhood

 Invitat în ediția Adevărul Live, realizată și moderată de Antoaneta Banu, Tatian Diaconu, CEO Nhood vorbește despre marile greșeli făcute în România ultimilor 30 de ani, în construirea de imobile și oferă exemplul conceptului modern, occidental, cel al "orașului sfertului de oră" care se poate dezvolta și la noi și care înseamnă o viziune clară de regenerară urbană.

"Orașul sfertului de oră"există în România, la Brașov

În esență, "orașul sfertului de oră" este un concept nou de regenerare urbană, care se uită cu mare atenție la nevoile oamenilor dintr-o comunitate situată într-o zonă, identifică potențialul de transformare și oferă soluții de dezvoltare.

"Orașul sfertului de oră" nu este o utopie și nu își propune să modifice fundamental un oraș. De fapt, pe un  areal de 15 min, oamenii găsesc acolo răspunsuri simple la nevoile lor de bază.Un concept vizionar, studiat și promovat de specialiștii de la Sorbona prin profesorul Carlos Moreno, "orașul sfertului de oră" poate părea o utopie pentru România.

Dar el există deja, în proporție de 75% prin cartierul Coresi din Brașov. La baza lui stă povestea tristă a fostei platforme industriale de acolo, mândria izbânzii comuniste de pe vremea lui Ceaușescu.

În ultimii 30 de ani toate platformele industriale de pe vremuri au fost abandonate, furate, vândute la fier vechi. Așa s-a întâmplat și cu cea de la Brașov,  adică 100 de ha care erau practic era la voia nimănui.

În 2012, Tatian Diaconu și echipa sa au văzut în acel spațiu o oportunitate și au făcut un exercițiu de urbanism, întrebându-se cum ar arăta acel loc peste 20-30 de ani, dacă s-ar construi ceva acolo.  

Dezvoltatorul imobiliar subliniază că tot acest proiect, cartierul Coresi care este un exemplu de regenerare urbană al "orașului sfertului de oră" a fost și o decizie startegică din pespectiva businessului.

"În acest domeniu banii se fac din înălțime și din densitate. Dar a fost alegerea noastră ca dezvoltator imobiliar de a construi o zonă urbană de calitate. În acest proiect am pus funcțiunea de retail, office, educațională, școală, grădiniță, creșă, divertisment, sport. Din proiectul nostru astazi functioneaza 75%, restul de 25% este in lucru. Noi nu construim ghetorurile de mâine. Din păcate, una dintre marile greșeli din ultimii 30 de ani, în cele mai multe orașe din Romania și care se perpetuează este cea de a continua să construim ghetoruri. România nu are nevoie de ghetoruri, ci de orașe de calitate" mai arată Tatian Diaconu, CEO Nhood, în Adevărul Live.  

Reșița, viitorul "oraș al sfertului de oră" se regăsește în viziunea autorității locale

"Oraș al sfertului de oră" înseamnă nu doar regenerare urbană. El ține și de viziunea pentru viitor, fiind un imens exercițiu de planificare urbană. Tatian Diaconu consideră că această responsabilitate nu ține doar de autoritatea locală, ea fiind și a noastră, a tuturor.

"Soluția este însă dialogul, între public-privat, care vine și dintr-o viziune comună. La Reșița dezvoltăm  proiectul  tot de pe o zonă industrială părăsită. Aici sunt 40 ha, dar în centrul orașului, cu o zonă geografică foarte atractivă, a Banatului de munte. Reșița este  griul industrial, cu blocuri decrepite, unul dintre cele 30 de orașe care fac parte din România uitată și care are  sub 100.000 de locuitori și  de care investitoriii nu sunt interesați.  Dar cum să se dezvolte aceste orașe, dacă investitorii nu vin acolo? Noi am decis să tăiem acest nord gordian, pentru că am întâlnit acolo o autoritate locală care s-a schimbat și care vine din mediul privat"  declară în Adevărul live, dezvoltatorul imobiliar, Tatian Diaconu.

Pentru Diaconu, Reșița este un pariu, pentru că rentabilitatea economică este foarte greu de găsit într-un asemenea loc. El consideră că parteneriatul public-privat moral, cu instituția primăriei, cu o comunitate care este nerăbdătoare să se întâmple ceva bun, sunt ingredientele din care va rezulta  un proiect extraordinar de regenerare urbană.  

Între 8,9 decembrie, chiar în cartierul Coresi, va avea loc conferința Destinații Vizonare, eveniment unic în România, dedicat managementului și marketingului de destinații.

Conferința este organizată de Institutul pentru Orașe Vizionare împreună cu competiția Destinația anului prin care doresc să promoveze conceptul de place branding,

Lideri  în comunicare din România și din străinătatea se reunesc la Brașov împreună cu o audiență formată din primari, președinți de consilii județene, responsabili în comunicare și promovare din primării, consilii județene, manageri de destinație. Tatian Diaconu este speaker în cadrul conferinței și le va vorbi participanților despre magnetismul urban.  

Invitatul special este Robert Govers,  recunoscut la nivel global în reputația orașelor, regiunilor și țărilor,  cu expertiză vastă în consiliere pentru identitate, imagine, reputație și competitivitate economică.

Urmărește integral ediția Adevărul Live și află de la dezvoltatorul imobiliar, Tatian Diaconu ce este magnetismul urban și de ce de 30 de ani ghetourile rezidențiale concurează cu blocurile ceaușiste și cum să avem un urbanism occidental

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri