Daniel Funeriu are doar 11 clase, conform legii învăţământului din România

0
0

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are doar 11 clase, conform legii învăţământului din România. Şi asta pentru că ministrul Educaţiei nu şi-a echivalat diplomele pe care le-a obţinut în străinătate

Funeriu nu a făcut acest lucru nici măcar după ce a preluat portofoliul Educaţiei. Demnitarul spune că nu a avut nevoie de recunoaşterea "acordată" de ministerul pe care-l conduce, după cum anunţă Realitatea.

Mai citiţi şi:

Daniel Funeriu: "Nimeni nu a spus că profesorii ar fi corect răsplătiţi"

"Nu mi-am echivalat niciodată studiile făcute în străinătate în România. Eu nu am avut nevoie de o astfel de echivalare. Înţeleg foarte bine unde bateţi. Aceată problemă a echivalării este o problemă pur formală, ea trebuie făcută pentru cei care au nevoie să-şi echivaleze studiile", a declarat Daniel Funeriu.

Potrivit sursei citate, Daniel Funeriu a terminat clasa a XII-a la Lycée International des Pontonniers, din Strasbourg. În acelaşi oraş, şi-a luat şi diploma de inginer în chimie, dar şi titlul de doctor. În total, ministrul are 5 tipuri de studii, pentru care nu s-a făcut echivalarea în sistemul educaţional românesc pe care îl reprezintă.

Pentru recunoaşterea diplomei de bacalaureat, ministrul ar fi trebuit să depună la Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a diplomelor, un dosar cu următoarele acte: o cerere scrisă, situaţia şcolară, şi diploma de bacalaureat cu o ştampilă specială, numită Apostila de la Haga. Dacă ar fi făcut acest lucru, studiile i-ar fi fost echivalate în 30 de zile.

Totuşi, nicio lege nu îi obligă pe membrii Guvernului să aibă studii superioare.

Daniel Funeriu: "Eu sunt primul nemulţumit de această situaţie!"

Ministrul Daniel Funeriu a declarat, la Realitatea, că este porimul nemulţumit deoarece studiile sale nu au fost echivalate.

"De aceea am lansat la nivelul ministerului o strategie de echivalare a studiilor din străinătate.  Dacă aş dori să activez în cadrul unei universităţi din România, lucru pe care nu îl voi face atât timp cât sunt într-o funcţie publică, mi-aş echivala aceste studii. Pe de altă parte vreau să spun că îmi voi echivala studiile în momentul în care voi fi reuşit să pun în funcţiune acele mecanisme care să fie mulţumitoare pentru toţi cetăţenii României", a încheiat Funeriu.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite