Curentul şi gazele se ieftinesc-Ştiri pe scurt
0Preţul electricităţii ar putea scădea cu până la 5%, iar cel al gazelor s-ar putea diminua din nou spre finele anului, după ieftinirea cu 3% de la 1 mai, a declarat preşedintele Autorităţii de Reglementare în Energie, Petru Lificiu, transmite Mediafax.
ENERGIE
Curentul şi gazele se ieftinesc
Autoritatea a declanşat un control la operatorii din piaţa gazelor, pentru a stabili ce costuri pot fi diminuate, astfel încât preţul plătit de populaţie să scadă.
ASOCIERE
Depozite de gaze în saline
Gaz de France-Suez şi Societatea Naţională a Sării se asociază pentru a transforma o cavitate salină într-un depozit de gaze, a declarat ministrul Economiei, Adriean Videanu, citat de NewsIn. Potrivit acestuia, Gaz de France-Suez studiază încă patru amplasamente în acest scop. Compania franceză are în vedere acest proiect de mai mulţi ani, iar zăcământul de sare optim în acest sens a fost identificat la Ocna Mureş.
BANCA
7,65% pentru economiile în euro ale pensionarilor
OTP Bank a lansat un depozit adresat pensionarilor, cu o dobândă de 14,75% pe an la lei şi de 7,65% pe an la euro. Cei care vor să-şi constituie un astfel de depozit au nevoie de ultimul talon de pensie în original sau de un extras de cont, nu mai vechi de două luni. Nu se plăteşte comision de deschidere, de administrare a contului curent, de lichidare sau de retragere numerar în ziua scadenţei.
RECLAMAŢII
Clenţii băncilor, nemulţumiţi de comisioane
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit aproximativ 200 de reclamaţii lunar de la începutul lui 2009 din partea clienţilor băncilor, potrivit lui Mihai Meiu, director în departamentul de integrare europeană al instituţiei. Cele mai multe plângeri vizează comisioanele modificate sau nou introduse. „Reclamaţiile au rămas cam la acelaşi nivel de anul trecut“, a spus Meiu.























































