Culegere de poezii a deţinuţilor din Guantanamo publicată în SUA | adevarul.ro

Culegere de poezii a deţinuţilor din Guantanamo publicată în SUA

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O culegere de poezii ale deţinuţilor de la Guantanamo, scrise, în unele cazuri cu pastă de dinţi sau gravate pe căni de plastic, va fi publicată în august în Statele Unite, transmite

O culegere de poezii ale deţinuţilor de la Guantanamo, scrise, în unele cazuri cu pastă de dinţi sau gravate pe căni de plastic, va fi publicată în august în Statele Unite, transmite AFP.

Culegerea "Poems from Guantanamo. The Detainees Speak" (Poeme de la Guantanamo. Deţinuţii vorbesc) reuneşte, în 84 de pagini, 22 de texte scrise de 17 prizonieri. Patru sau cinci dintre ei au fost eliberaţi între timp, dar restul se numără în continuare printre cei 375 de prizonieri de la baza navală americană din Cuba. Majoritatea sunt închişi de peste cinci ani, fără a fi inculpaţi sau judecaţi.

Culegerea, publicată la editura universitară Iowa a văzut lumina tiparului datorită avocatului Marc Falkoff, iar toate textele, scrise în arabă şi traduse de specialişti ai Departamentului Apărării, au fost "declasificate" de Pentagon.

Primind numeroase poezii de la clienţii săi, Falkoff, care îi apără pe deţinuţii yemeniţi de la Guantanamo, a avut ideea de a le publica. El a aflat că şi alţi avocaţi primeau astfel de lucrări.

Toate textele care ies de la Guantanamo sunt privite, iniţial, ca o posibilă ameninţare faţă de securitatea naţională şi trebuie analizate de experţi de la Pentagon, care aleg să le reţină sau să le declasifice şi să le dea avocaţilor.

În primul an de detenţie, când prizonierii nu au dreptul la hârtie şi creion, unii dintre ei scriu poezii cu pastă de dinţi sau le scrijelesc pe căni de plastic cu pietricele, povesteşte Marc Flakoff.

Majoritatea autorilor - saudiţi, yemeniţi, britanici şi pakistanezi - nu au mai scris poezii înainte. "Niciuna dintre aceste poezii nu a fost scrisă pentru a fi publicată în acest volum. Majoritatea deţinuţilor meditează la situaţia lor, la sistemul judiciar, îşi mărturisesc dezamăgirea faţă de America, uneori mânia şi mai ales nostalgia pe care o simt", explică avocatul.

"Luaţi-mi sângele, luaţi-mi hainele şi trupul, face-ţi fotografii cu cadavrul meu în mormântul său, singur/ Trimiteţi-le lumii, judecătorilor, (...) oamenilor cu principii şi celor drepţi/ Şi lăsaţi-i să poarte, în ochii lumii, povara vinovată a unui suflet pur", scrie Jumah al Dossari, în vârstă de 33 de ani, deţinut la Guantanamo de cinci ani. El a încercat să se sinucidă în închisoare de 12 ori.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite