Cristian David: În Italia nu e totul perfect!

Ministrul de interne spune că infractorii români nu sunt o problemă a întregii Italii şi că autorităţile din Peninsulă ar putea să se implice mai mult în rezolvarea situaţiei Se

Ministrul de interne spune că infractorii români nu sunt o problemă a întregii Italii şi că autorităţile din Peninsulă ar putea să se implice mai mult în rezolvarea situaţiei

Se arată surprins de toleranţa presei româneşti faţă de autorităţile italiene şi de exigenţa acesteia faţă de autorităţile de la Bucureşti, pentru criminalitatea din Peninsulă. Cristian David, ministru al Internelor şi Reformei Administrative, a întrebat retoric, "La masa Adevărului", ce-i împiedică pe oficialii de la Roma să aplice legea în privinţa ţiganilor care săvârşesc infracţiuni, în loc să se lamenteze. David reaminteşte faptul că taberele ilegale de imigranţi au fost tolerate ani buni la periferia Romei şi consideră că guvernul nostru nu ar trebui să se inflameze în urma declaraţiilor dure ale unor politicieni italieni.

CARTE DE VIZITĂ

- s-a născut la 26 decembrie 1967, la Bucureşti
- a absolvit Facultatea de Statistică, Cibernetică şi Informatică din cadrul ASE Bucureşti (1997)
- a absolvit Colegiul Naţional de Apărare (2004)
- doctor în ştiinţe economice (2006)
- lector asociat la Catedra de Statistică şi Previziune Economică din cadrul ASE Bucureşti (2001-2004)
- membru PNL din 1990

"Foarte deranjant pentru un italian e că în Roma, la fiecare intersecţie, găseşte pe unul care se agaţă de parbriz să i-l spele sau îi rupe haina pentru un euro."

"Dacă vin şi spun că infracţiunile în Italia sunt comise de următoarele naţionalităţi şi încep cu românii, evident că presa consemnează că românii sunt lideri în topul infracţionalităţii."

- Va amâna guvernul alegerile parlamentare pentru primăvara lui 2009?

- E rău pentru un partid să arate că îi e frică de alegeri, adică efectul public e mult mai periculos. În plus, mai acorzi un răgaz de trei luni tuturor celor care vor să atace.

- Autorităţile din Italia au elaborat un pachet legislativ extrem de controversat, considerat de mulţi antiromânesc şi xenofob. Credeţi că Italia încalcă drepturile omului în această privinţă?

- La Bruxelles am fost întrebat de jurnaliştii italieni cum comentez acest lucru. E greu să comentez ceva care nu a ieşit în forma finală. Noi avem doar liniile principale care fac vorbire despre combaterea infracţionalităţii. Eu nu pot să spun ce e în spatele declaraţiei dacă n-am documentul oficial. Am vorbit şi cu ministrul de externe, iar noi ne pronunţăm când avem tot textul şi putem să facem analiza de text, nu analiză de declaraţii. Suplimentar, e important să am acces şi la normele de aplicare.

Cum vor fi aplicate? E foarte important, pentru că eu pot să văd într-un decret o declaraţie de intenţie, altfel lăudabilă din punctul de vedere al combaterii infracţionalităţii, iar în aplicare să fie distorsionat. Eu am cerut ca, în practică, decretul să fie aplicat proporţional şi nediscriminatoriu şi să fie direcţionat individual şi nu colectiv. Proporţional însemnând că gravitatea faptei trebuie să fie direct proporţională cu intensitatea pedepsei. Nediscriminatoriu înseamnă că atunci când combat infracţionalitatea stradală, nu o fac numai cu o anumită naţionalitate sau cu anumite etnii.

- Aţi discutat aceste chestiuni cu omologul dvs. italian?

- Da, am vorbit cu el. El merge pe această logică, de combatere a criminalităţii, şi aici este o chestiune foarte importantă. Principala lor preocupare a fost pe două teme principale: gestionarea deşeurilor şi reducerea criminalităţii, dar criminalitatea asta e mafia lor. Noi nu suntem obiectul principal al acestui pachet de legi. Dacă ne uităm şi parcurgem textul, vedem că cele mai grave sancţiuni sunt pentru criminalitate organizată şi ele se vor aplica italienilor. Pentru că, dacă spui: "Îţi confisc casa dacă tu o închiriezi unor imigranţi ilegali!", sancţiunea e îndreptată împotriva proprietarului italian.

- Oricum, este vorba despre substanţa sancţiunii... Dar de ce au lansat o asemenea dezbatere înainte de a avea pachetul legislativ finalizat?

- Dezbaterea este o prelungire a campaniei electorale. Acolo, în campanie, s-a vorbit despre infracţionalitate la modul general. Sigur că nu poţi să le desprinzi, nu poţi să faci abstracţie sau să neglijezi faptul că la creşterea gradului de alertă au contribuit incidentele cu români. A nu recunoaşte chestia asta e incorect. Nu cred că e corect, însă, să spunem că noi am fost picătura care a umplut paharul. Starea de infracţionalitate era deja un subiect, iar peste ea a venit această zonă de mică infracţionalitate, dar care este cea mai vizibilă şi cea mai iritantă.

Zona de crimă organizată nu afectează în aceeaşi măsură cetăţeanul de rând. Când vorbeşti de trafic sau contrabandă, acestea ţin de o altă percepţie a opiniei publice. Foarte deranjant pentru un italian e că în Roma, la fiecare intersecţie, găseşte pe unul care se agaţă de parbriz să i-l spele sau îi rupe haina pentru un euro. De asemenea, la restaurant stă cu grijă să nu-i dispară de pe masă telefonul mobil sau aparatul foto.

- Problemele acestea au apărut demult în Italia, numai că acum sunt scoase în evidenţă...

- Controversatul decret al guvernului de la Roma este un pachet de măsuri pe crimă organizată, pe criminalitate uşoară şi pe imigraţie. Imigraţia nu poate fi disociată de criminalitate, pentru că o mare parte din criminalitate este săvârşită de imigranţi. Asta nu înseamnă că noi trebuie să asociem imigranţii cu românii, pentru că românii au un drept de liberă circulaţie. Principala preocupare a Italiei este imigraţia de la sud la nord, care vine prin Libia.

De un an de zile, de când sunt în Consiliul JAI, aceasta este principala lor problemă, ca de altfel şi a Maltei. De aceea, şi agenţia de supraveghere a frontierelor maritime a intensificat patrularea pe Mediterana. Italienii chiar sunt îngrijoraţi de fluxul de imigranţi clandestini venit din nordul Africii. De pildă, marocanii sunt grupaţi şi au altă natură a criminalităţii.

- Necazul e că a fost încurajată o dezbatere de către autorităţile italiene pe această chestiune, şi toată povestea este prezentată ca fiind un pachet de măsuri împotriva imigranţilor ilegali români...

- Aceasta e percepţia noastră şi nici nu poate fi alta, dar în Maroc poate lucrurile se văd altfel.

- Atunci de ce românii pleacă din Peninsulă?

- Nu ştiu dacă ei pleacă pentru că le este teamă de modul în care se va aplica acest pachet legislativ. Să nu uităm că Italia a mai regularizat fluxul imigraţiei ilegale, în special în sectorul forţei de muncă. Cred că momentul critic a fost prezentarea, inoportună şi cu multe semne de întrebare, a Ministerului italian de Interne cu privire la criminalitatea înfăptuită de cetăţenii străini. Dacă vin şi spun că infracţiunile în Italia sunt comise de următoarele naţionalităţi şi încep cu românii, evident că presa consemnează că românii sunt lideri în topul infracţionalităţii.

Dacă eu nu spun că rata infracţionalităţii comisă de străini este de 20% din infracţionalitatea naţională... Suma infracţiunilor comise de străini trebuie să fie raportată la infracţionalitatea naţională. Dacă eu nu spun chestia asta, toată lumea este înclinată să creadă că primii nominalizaţi în statistică sunt problema.

- Ministerul de Interne italian nu face nici acum precizarea aceasta.

- Nu a făcut-o! A spus-o o singură dată, anul trecut, şi de atunci s-a focalizat pe români. Aici vreau să fac o observaţie foarte importantă. Dacă nu ponderezi numărul de infracţiuni cu numărul populaţiei de naţionalitatea respectivă, iarăşi e incorect. Spre exemplu, spun că românii au comis o mie de infracţiuni, dar nu precizez că sunt o mie dintr-un milion de români, în vreme ce o altă naţionalitate a comis 900 de infracţiuni la 10.000 de membri.

- Problema e cea de percepţie. În timp ce guvernul italian încurajează tacit, indiferent de coloratura sa politică, o astfel de dezbatere publică, neprecizând aceste lucruri, noi creăm impresia că ne asumăm acest lucru. Avem reţineri în a reacţiona?

- Am reacţionat anul trecut şi am spus că nu poate fi disociată rata criminalităţii de interpretarea cifrelor. Constat că asupra prezentării infracţiunilor comise de români vor plana în continuare semne de îndoială, în sensul dacă a fost făcută cu bună credinţă sau a fost o tactică electorală. În lipsa acestor explicaţii, eşti liber să te gândeşti că n-a fost chiar întâmplătoare prezentarea acestei statistici. Pe fondul faptului că lumea se întreba cine îi fură sacoşele. Vine ministrul de interne şi spune că sunt românii. Gata, ştim cine sunt!

- Ministrul nostru de interne de ce n-a ieşit în momentul respectiv să spună că n-are dreptate omologul său italian?

- Am reacţionat, dar nu s-a preluat în presă la vremea respectivă. A fost inclusiv conferinţa comună de presă de la Roma, dar atunci a fost un moment de intensitate mediatică, când toată lumea s-a uitat în altă parte. Am spus atunci că cifrele trebuie interpretate. Am fost şi la nenumărate emisiuni televizate...

- Italienii au fost mult mai vehemenţi în a pune problema.

- Este o imagine care se permanentizează greşit în mass-media. Să fim obiectivi. În momentul respectiv toată media s-a dus, după "cazul Mailat", să vorbească despre cât de răi sunt românii acolo. Când noi am spus că nu sunt românii atât de răi, toată lumea a spus: "De ce n-aţi făcut voi ceva?". Adică a existat un dialog al surzilor în chestiunea asta, între autorităţile din România şi mass-media, care a fost incitată să arate lucrurile respective.

Nemaivorbind că, într-o bună măsură, media din România era ecoul mediei italiene. Când au venit autorităţile din România şi au spus că lucrurile nu stau aşa, că cifrele nu sunt aşa, astea au fost trecute la "diverse" şi s-a spus că nu punem problema corect.

De fapt, s-a dorit să se arate că românii comit infracţiuni în Italia. Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar presa a dorit să arate că românii comit infracţiuni în Italia, iar chestiunea aceasta nu făcea nimic altceva decât să confirme ceea ce în campania electorală au spus atât autorităţile, cât şi presa din Italia. S-a ajuns aici într-o spirală a unui nondialog între autorităţile şi presa din România.

"Dacă în Bucureşti am avea probleme cu o comunitate de străini, încep să mă lamentez că nu pot să fac nimic şi aştept ca statul din care provin aceştia să facă ceva?"

- Dincolo de ce a făcut sau n-a făcut presa, dvs., guvernanţilor, vi s-a reproşat că nu aţi luat măsuri punctuale pentru a evita situaţii de genul celor petrecute în Italia?

- Măsuri noi nu putem lua decât în a susţine efortul autorităţilor italiene de aplicare a legii din Italia. Să fim realişti: dacă în Bucureşti am avea probleme cu o comunitate de străini, încep să mă lamentez că nu pot să fac nimic şi aştept ca statul din care provin aceştia să facă ceva? Pe mine mă surprinde toleranţa faţă de autorităţile italiene şi exigenţa faţă de autorităţile din România pentru criminalitatea din Italia. Până la urmă, ce a împiedicat autorităţile italiene să aplice legea?

- Vă referiţi la taberele acelea de rromi pe care le-au "descoperit" abia acum?

- Acele tabere sunt de ani de zile acolo. Nu a vrut nimeni să le desfiinţeze şi să aplice măsuri corespunzătoare.

- La nivel public de ce n-aţi spus lucrul acesta cu fermitate? Omologul dvs. italian s-a dovedit în situaţii similare mult mai vocal?

- El nu spune nimic despre români. Luaţi toate declaraţiile - se spune de combaterea infracţionalităţii - iar vehemenţa nu mă caracterizează în exprimare. La nivelul declaraţiilor publice ale unor oameni responsabili şi raţionali, eu nu cred că vehemenţa trebuie să fie cea care caracterizează discursul. Dacă într-o situaţie de genul acesta, de criză, credeţi că tonul vehement este cel potrivit, eu nu sunt de acord. Eu cred că în situaţia respectivă tocmai abordarea raţională este cea care conduce la rezolvarea situaţiei, nicidecum o spirală a declaraţiilor pe un ton vehement.

- Se pare că autorităţile de la Roma nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu dvs....

- E bine cunoscut că, în Italia, retorica politică este una expansivă. Dar haideţi să ne uităm cum se face politică în Germania, în Austria, în Olanda, în Marea Britanie. Toate aceste patru state s-au confruntat cu o problemă similară. De ce n-a fost o retorică vehementă, de ce nu s-a inflamat opinia publică, de ce a putut fi corectat? Anul trecut am avut o problemă similară în Olanda. Autorităţile olandeze au intervenit imediat, ne-au mulţumit pentru colaborare, problema s-a rezolvat.

Retorica vehementă, din punctul meu de vedere, se asociază cu neputinţa. Veltroni, primarul Romei, s-a lamentat pe această chestiune, a devenit principalul responsabil al situaţiei şi a pierdut alegerile tocmai pe acest subiect pe care el l-a ridicat. Asta a fost interpretată de italieni ca o dovadă a neputinţei sale de patru ani. Mi se pare greu de înţeles ca un primar, în al patrulea an de mandat, să fie surprins că are o problemă de criminalitate şi să prezinte chestia asta ca un element de noutate.

- Franco Frattini a ridicat problema negocierii dreptului de liberă circulaţie a românilor în Europa. Noi am avut o reacţie palidă.

- Ce-ar trebui să facem noi? Cineva are o idee, spune o trăsnaie, sărim toţi şi ce facem, comentăm cu privire la o ipoteză pe care nici măcar iniţiatorul nu o mai susţine şi a trecut-o în registrul declaraţiilor mai puţin inspirate?

- Dacă fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene vorbeşte despre o asemenea variantă, n-ar trebui să ne îngrijoreze?

- Să vedem dacă trece o astfel de propunere. Periculos este climatul de agresivitate împotriva românilor care se poate dezvolta în Italia. Elementul de îngrijorare vine din faptul că, în Italia, guvernul actual este unul de dreapta, cu o puternică tentă naţionalistă. Orice guvern apropiat de dreapta, cu accente naţionaliste, are dominanta asta. Dacă în România ar veni un guvern extremist ar mai fi România cea de astăzi? Nu ar fi, pe cale de consecinţă, anumite retorici inversate? Aici trebuie să ne păstrăm luciditatea în abordare. În Italia e un guvern de dreapta care vrea să combată criminalitatea.

- Chiar o combate sau găseşte nişte ţapi ispăşitori?

- Haideţi să vedem o chestiune! În Italia, de 60 de ani se discută despre combaterea muncii la negru. Credeţi că într-o ţară unde autoritatea era viguroasă creşteau deşeurile? Sunt nişte lucruri care ar trebui şi altfel interpretate. Mi se pare incorect să credem că în Italia lucrurile sunt perfecte.

- Dacă s-ar întoarce în România grupurile cu potenţial infracţional, am fi pregătiţi să le anihilăm?

- Să o luăm invers. Când au plecat de aici reprezentau o mare problemă? A fost România ţara în care autoritatea a scăpat criminalitatea de sub control? Nu a fost în România niciodată această problemă! La noi, dominanta dezbaterii este să luăm câte un caz izolat şi să îl generalizăm doar pentru a-l face subiect. Haideţi să vedem dacă vă simţiţi în nesiguranţă în Suceava, în Iaşi, în Vaslui.

Dacă la Craiova e o situaţie, într-un anumit cartier, unde, de o bună perioadă, nişte comunităţi de rromi îşi reglează între ele conturile, dar care sunt în atenţia poliţiei, nu înseamnă că în România infracţionalitatea a scăpat de sub control. Prin urmare, întoarcerea celor din străinătate nu reprezintă un pericol, pentru că noi nu o să tolerăm încălcarea legii. Cum au stat aici şi nu a fost o problemă, tot aşa de bine se vor întoarce şi tot aşa de bine se va aplica legea. Noi parcă trăim o telenovelă cu povestea asta. Parcă ar fi nişte oameni care merg cu lasourile în Vestul sălbatic, împuşcând în stânga şi în dreapta, care au înspăimântat Italia şi care ar putea veni înapoi în România să destabilizeze ţara.

- Deci sunteţi convins că este mai mult o chestiune mediatică...

- Este o chestiune mediatică, dar şi una reală. Sunt câteva lucruri simple. Ştiţi bine de unde a plecat "cazul Mailat"? De la incidentul de la metrou, cu cele două românce, dintre care una a omorât o italiancă cu umbrela. Ce şanse ai să omori pe cineva cu umbrela dintr-o singură lovitură? Întrebaţi un luptător! Şi situaţia aceea a generat o psihoză. Într-adevăr, este un caz excepţional. Eu nu vreau să pun batista pe ţambal. Situaţia e incredibilă, iar impactul ei mediatic a fost generat tocmai de contextul excepţional în care s-a produs. Dacă peste chestia asta mai vine şi "cazul Mailat"...

- Ce se mai întâmplă în "cazul Mailat"? A fost trimis în judecată?

- Din câte cunosc, nu s-a terminat rechizitoriul. Problema e reală, dar nu trebuie generalizată la toată Italia. Este o problemă a Romei, nu este o problemă a întregii ţări. Altă chestiune ţine de faptul că este o realitate că românii cerşesc şi creează o mare nesiguranţă în rândul turiştilor şi cetăţenilor simpli din Italia, cărora le este teamă să nu li se fure poşeta, portofelul, camera foto sau video. Mica infracţionalitate nu e o problemă nesoluţionabilă la nivelul autorităţilor.

Aţi fost la Amsterdam? Ştiţi cam cum este zona Gării Centrale? Este om lângă om! Am avut un coleg căruia, acum câţiva ani, i s-a luat geanta şi instantaneu a apărut un poliţist. În Olanda te poţi plimba în anumite zone rău famate fără să ai nici cea mai mică grijă că cineva îţi poate lua ceva.

- Este o problemă de gestionare a situaţiei?

- Până la urmă, eu aşa o înţeleg. Dar nici nu vreau să acopăr realitatea. Această situaţie există, dar eu cred că responsabilitatea principală este a autorităţilor italiene. Noi le oferim ajutorul. Am trimis poliţişti, i-a primit înapoi. Poliţistul român, ca să fie eficient, trebuie să lucreze cu poliţistul italian.

"Poliţistul italian, la ora 13.00 ia pauză de prânz. Poliţiştii români sunt disciplinaţi şi la ordin. Dacă li se spune: <> , vor patrula 16 ore."

- Există reticenţe din partea poliţistului italian faţă de cel român?

- Nu. Când patrulează, îi iau şi pe români.

- Colaborează cu românii?

- În măsura în care şi poliţiştii italieni fac misiunile astea serios. Că dacă la ora 13.00 ai pauză de prânz...

- Aţi avut plângeri în sensul acesta de la poliţiştii români?

- Poliţiştii români sunt disciplinaţi şi la ordin. Dacă li se spune: "Patrulaţi 16 ore pe zi!", vor patrula 16 ore. Ei nu au competenţa de a se duce singuri pe teren, nu au la dispoziţie maşini de poliţie. Chiar dacă vreau să intru în patrulare, nu pot să mă duc cu o maşină civilă. Trebuie să fiu într-un dispozitiv de misiune, în care să pot comunica operativ.

"Mai avem mult până la reformarea poliţiei"

- Cum aţi găsit Poliţia Română la preluarea mandatului? Mai avem mult, mai avem puţin până la încheierea reformei?

- Mai avem mult. Sunt două paliere pentru reforma poliţiei. Prima ţine de desprinderea de o anumită mentalitate. Poliţia este încă tributară mentalităţii de a reflecta o anumită autoritate a statului. Autoritatea asta trebuie acceptată şi respectată de cetăţeni, care trebuie să vadă în poliţist un partener al comunităţii, iar în exerciţiul poliţienesc - un serviciu public în interesul lor. Nu e un raport invers, poliţie versus cetăţean, ci un raport poliţist în slujba cetăţeanului.

Dacă nu se înţelege această diferenţă fundamentală, tot palierul de activitate al poliţiei este în suferinţă. În al doilea rând, este o mare problemă cu menţinerea cadrelor în sistem. Astăzi, dinamica pieţei forţei de muncă încurajează o anumită mobilitate şi volatilitate a serviciului. Un poliţist, spre deosebire de alte meserii, se formează în foarte mult timp.

Nu poţi să faci un poliţist criminalist într-o lună. Un poliţist bun este unul care învaţă din experienţă, din cazurile practice, nu din teorii. Pe de altă parte, salariile sunt atractive la firmele de pază care folosesc această expertiză. Normal că au interesul să plece. Şi, astfel, ei nu se stabilizează şi nu au un corp de elită profesionist. Dar suferinţa cea mai mare este în mediul rural. Acolo nu există niciun fel de atractivitate pentru ocuparea poziţiilor de şef de post. Nu vrea nimeni să stea. Asta este realitatea!

"Prin desfiinţarea poliţiei de frontieră de pe graniţele cu Ungaria şi Bulgaria se va genera o capacitate suplimentară, un număr de posturi suplimentare, care vor fi redistribuite cu prioritate către mediul rural."

- Sunt bani puţini şi responsabilitate mare.

- Logistica e precară, pentru că într-o comună nu ai posibilitatea să dotezi corespunzător sediile de poliţie. Nici primăria nu-şi dă întotdeauna concursul. Şi mai este o problemă. Unde locuieşti în mediul rural, pentru că nu ai casă pentru şeful de post? Dacă vrei să faci un post cu zece oameni, poate pentru şeful de post găseşti, dar nu şi pentru ceilalţi. Ei nu se recrutează în mod automat dintre membrii comunităţii. Poate membrii comunităţii nu sunt doritori să intre în serviciul poliţiei. Lipsa de atractivitate a poliţiei în mediul rural se reflectă într-o eficienţă scăzută a activităţii de ordine şi siguranţă publică.

- Cât timp credeţi că va trece până se vor regla aceste lucruri?

Cam 3-5 ani. Chestiunea este legată de un plan de reformă pe care eu l-am iniţiat, şi anume de unificarea poliţiei de frontieră cu poliţia naţională, la momentul aderării la spaţiul Schengen. În 2011, poliţia de frontieră se va integra în structura poliţiei naţionale.

Prin desfiinţarea poliţiei de frontieră de pe graniţele cu Ungaria şi Bulgaria se va genera o capacitate suplimentară, un număr de posturi suplimentare, care vor fi redistribuite cu prioritate către mediul rural. Putem să recalibrăm un pic sistemul şi să facem un reglaj fin. Avem 100.000 de lucrători în forţele de poliţie şi jandarmerie şi în cele de ordine publică. 52.000 în poliţie, 18.000 la frontieră, 30.000 în jandarmerie, care înseamnă 100.000. Problema noastră este că aceste forţe sunt distribuite neuniform.

Pentru că sunt structurate în comandamente şi sunt locuri unde ai Inspectorat de Poliţie, de Frontieră şi de Jandarmerie, deci nivel mare de comandă. Trebuie să creştem numărul poliţiştilor operativi şi să-i răspândim în teritoriu într-o manieră în care să se asigure şi în mediul rural ordinea publică. Sunt foarte multe sesizări în mediul rural care sunt nesoluţionate şi asta este principala mea îngrijorare. Pentru oamenii din mediul rural, atunci când li se fură vaca sau li se taie copacii de la marginea pădurii, este o situaţie absolut existenţială. Iar poliţia nu reuşeşte să facă faţă acestei situaţii create. Nu poţi să aduci întotdeauna un criminalist de la oraş să identifice făptuitorii.

- În ce stadiu sunteţi cu lupta împotriva corupţiei din interiorul sistemului?

- Avem deja rezultate. La bilanţul DGA pe 2007, am fixat trei priorităţi care, în bună măsură, s-au reflectat în activitatea din acest an. Una era legată de monitorizarea serviciilor de poliţie aflate în directă legătură cu cetăţeanul. A doua prioritate ţine de sistemul de management al resurselor umane - intrarea, instruirea şi promovarea în funcţii, care în aceste structuri este unul dintre principalele izvoare de corupţie internă, pentru că promovarea se face pe principiul pile şi relaţii.

Şi a treia prioritate ţine de structurile de achiziţii publice. Pe aceste trei priorităţi se concentrează acţiunile Direcţiei Generale Anticorupţie şi rezultatele nu au întârziat să apară, fiind, cel puţin pentru moment, promiţătoare. Cu observaţia că obiectivul DGA nu este doar combaterea corupţiei, ci şi prevenirea fenomenului. Astfel de acţiuni au un puternic impact în sistem şi produc efecte de descurajare.

- În anumite comunităţi, au fost semnalate cazuri în care poliţiştii sunt insultaţi în public de infractori şi nu reacţionează pentru că respectivii îi au la mână.

- Singurul comentariu pe care îl pot face este că locul acestor oameni nu este în poliţie. Nu au ce căuta în poliţie oameni care au complicitate mascată cu clanurile care fac legea în oraş şi mai apoi nu pot să impună legea din cauza acestei complicităţi. Aceşti oameni trebuie să fie excluşi cu prioritate din structurile de ordine publică. Moral, în momentul când au acceptat acest compromis, ei se situează în afara poliţiei. Din punctul acesta de vedere, protecţia internă este cel mai bun instrument de verificare.

- Luaţi în seamă semnalări de acest gen apărute în presă?

- Noi avem o formă de monitorizare a indiciilor care sunt publicate în presă. Acestea intră într-o bază de date şi, ulterior, încep verificările. E chiar foarte important acest aspect.

- Aţi simţit vreodată că oamenii din domeniul pe care îl coordonaţi vor să vă ţină departe de problemele reale ale sistemului?

- Da, din prima clipă. Doar că am şi încăpăţânare, şi motivaţie. Am şi puterea de a analiza mai departe ce mi se pune la dispoziţie. Eu nu fac analiză superficială. Am încăpăţânarea să depăşesc fiecare obstacol artificial care mi se ridică de fiecare dată în cale. Şi asta o fac prin forţa argumentelor. Dacă nu simt că argumentul este valabil, nu îl iau în calcul.

Cel mai redutabil adversar

Cel mai mult mă deranjează inerţia sistemului. Acesta are forme de autoprotecţie pe care le conservă şi orice pas de reformare este întâmpinat cu foarte multă rezistenţă. Pentru că reforma conduce automat la pierderea unor funcţii. Toată această chestiune este întotdeauna întâmpinată cu multă ostilitate în sistem. Practic, pentru orice lucru pe care vrei să-l faci, trebuie să depui un efort înzecit. Ceea ce pe mine mă surprinde este că sistemul se consideră perfect, în ciuda faptului că toată lumea este de acord, în afară, că sistemul este în neregulă.

"Sistemul are forme de autoprotecţie pe care le conservă şi orice pas de reformare este întâmpinat cu foarte multă rezistenţă"

Oamenii "din umbră"

Din fericire, au fost mai mulţi oameni care m-au acompaniat şi m-au susţinut. E vorba de echipa liberală, alături de care am plecat la începutul anilor '90. În primul rând, Bogdan Olteanu, apoi Cristian Adomniţei, Mihai Voicu, Dan Motreanu şi Cristian Boureanu, până nu demult. PNL a avut de departe cea mai bună politică de încurajare a tineretului şi acest lucru va produce efecte pe termen mediu şi lung în politica românească. Pe de altă parte, am avut în cadrul ministerului sprijinul şi susţinerea unor oameni care m-au înţeles, dar pe care, din motive obiective, nu pot să-i nominalizez.

Am avut, în cadrul ministerului, sprijinul şi susţinerea unor oameni care m-au înţeles, dar pe care, din motive obiective, nu pot să-i nominalizez

Poveste de viaţă

"Am văzut murind primii studenţi la Revoluţie"

Până în 1990, am fost sportiv de performanţă. Am făcut polo pe apă la Dinamo, din 1975 până în 1990. Practic, viaţa mea are două plaje temporale mari. Prima este înainte de '90, când am făcut sport de performanţă şi, dacă n-ar fi venit Revoluţia, poate aş fi rămas în zona respectivă. După '90, am intrat în zona politicului aproape fără să-mi dau seama. Pe vremea junioratului, am fost împrumutat de Dinamo la Rapid Arad, la seniori. În perioada aceea, mi-am făcut prieteni foarte buni la Arad şi chiar pe 21 decembrie 1989 (eram la Sportul Studenţesc), o zi pe care n-am s-o uit niciodată, am primit un telefon de la ei. Foştii colegi din Arad trăiau la intensitate maximă ceea ce se întâmpla în Timişoara.

M-au rugat să ies, să văd şi să le spun ce se întâmplă la Bucureşti. Şi atunci, ca să nu o alarmez pe mama, am zis că mă duc la cumpărături şi am luat-o repede până în Piaţa Universităţii, ca să văd ce se întâmplă. Am ajuns după-amaiză, imediat după momentul balconului. Fără să-mi dau seama, m-a luat valul studenţilor cu care m-am întâlnit şi am prins toată mişcarea.

Primele împuşcături, primii studenţi care au murit la Sala Dalles, în faţa ochilor mei, şi cu care tocmai purtasem o discuţie, primii care au fost loviţi de TAB. Am stat acolo, în stradă, până noaptea târziu, când am fost fugărit cu TAB-urile. N-am să uit că mama, spre seară, a plecat să mă caute şi, cineva spunându-i că m-a văzut pe la Universitate, a venit şi ea acolo. M-am întâlnit cu ea chiar înainte să se declanşeze ofensiva TAB-urilor, chiar la ceasul vechi de la Universitate. Probabil că asta a fost şansa mea, că apoi a trebuit să fugim pe străzi, fiindcă din TAB-uri începuse să se tragă după noi.

Nu m-au prins chiar în prima linie, unde fusesem până atunci. Fiind sportiv, m-am ambalat, m-am încărcat cu emoţia momentului şi eram foarte hotărât. În toate zilele care au urmat, am rămas angajat în povestea asta. Apoi am organizat paza de la facultate, am fost după arme la o untiate militară din Drumul Taberei etc. Pe 5-6 ianuarie 1990, am ajuns la o întâlnire, complet întâmplător, cu Sorin Botez, care a fost unul dintre cei cinci care au reînfiinţat PNL. Şi, cum m-a văzut aşa, mai încărcat emoţional, supărat că ne-au târât pe jos, m-a întrebat de ce nu vin alături de ei.

În intervalul 21 decembrie 1989 - 6 ianuarie 1990, am trecut de la viaţa de sportiv profesionist la o implicare politică ce mi-a marcat restul vieţii, pentru că am rămas ataşat de PNL. Am început prin a face lucrurile momentului: descărcam ajutoare din camioane, făceam înscrieri în PNL, am scos primul ziar al studenţilor liberali (se chema "O.poziţie"), vreo şase ediţii, şi l-am distribuit în prima campanie din mai '90. Am trăit efervescenţa acelor vremuri fără să avem cea mai vagă idee despre ce este un partid, despre ce înseamnă putere politică sau ce înseamnă guvern. Şi a fost un exerciţiu în care am crescut natural, alături de PNL, în toate etapele sale de transformare.

"Am prins în stradă, în decembrie 1989, primele împuşcături, primii studenţi care au murit la Sala Dalles, în faţa ochilor mei, şi cu care tocmai purtasem o discuţie, primii care au fost loviţi de TAB"