Cresterea preturilor pentru calatoria cu trenul nu se va opri
- Tarifele la calatoria cu trenul au crescut cu 8 la suta. Mai mult, strategia de restructurare a transportului feroviar prevede majorari trimestriale ale preturilor. La ce sa se astepte romanii in
- Tarifele la calatoria cu trenul au crescut cu 8 la suta. Mai mult, strategia de restructurare a transportului feroviar prevede majorari trimestriale ale preturilor. La ce sa se astepte romanii in urmatoarea perioada?
- Vom crea o baza legala pentru o majorare etapizata a tarifelor la calatori, dar nu oricum. Va trebui mai intai introdus un alt grafic de circulatie, o alta ritmicitate, alte conditii de calatorie. Strategia a anuntat principii pe care trebuie sa le respecte societatea comerciala de calatori. Nu se spune (n. red. - in strategia aprobata de Guvern) de o majorare trimestriala a tarifelor, se spune de crearea cadrului legislativ.
- Ajustarea tarifelor cu rata inflatiei, intervenita joi, este ultima pe acest an?
- Legea spune ca ori de cate ori rata inflatiei depaseste cumulat 5 la suta exista posibilitatea ajustarii.
- Pretul calatoriei cu metroul va creste?
- Da, urmeaza si la ei o majorare. Au un an de zile in care au stat pe loc cu preturile. De cand anume vor creste nu stiu, caci acum facem calculele.
- Realizarea Coridorului IV de transport paneuropean a fost unul dintre aspectele pentru care ati fost criticat de opozitie, presa si societatea civila.
In ce punct se gaseste Romania in privinta realizarii acestuia?
- Pentru mine, Coridorul IV este "prioritatea zero". Pe scurt, acesta intra in Romania la Nadlac si continua pe linia Arad - Timisoara - Lugoj - Deva - Orastie - Sibiu - Pitesti - Bucuresti -Drajna - Cernavoda - Constanta, cu o ramura spre Calafat. Aceasta depinde de construirea podului de aici. Cat priveste stadiul acestuia, portiunea Bucuresti-Drajna e construita, iar pentru Drajna- Fetesti si Fetesti-Cernavoda exista finantari asigurate, lucrandu-se in acest moment la ele. Aceasta inseamna ca au fost definitivate studiile de fezabilitate, licitatiile si adjudecarea acestora. Portiunea de la Cernavoda la Constanta nu are finantare asigurata si am inceput discutiile cu Banca Europeana de Investitii. Cred ca in acest an putem semna creditul cu banca, deoarece am incheiat studiile de fezabilitate si asupra impactului de mediu. Valoarea acestui ultim proiect este 340 milioane de euro. La celalalt capat al Coridorului IV, de la Nadlac la Arad nu avem finantare asigurata. Avem finantari asigurate pentru centura Aradului, Timisoarei, tronsonul Deva - Orastie, variantele de ocolire a Sibiului si Pitestiului.
- Totusi, concret, ce s-a construit in ultimii ani?
- Efectiv, patru ani de zile acest coridor nu a fost tratat. Spre exemplu, pentru sectorul de la Bucuresti la Cernavoda, acordul de imprumut cu BEI a fost semnat in noiembrie '99 si de atunci ce s-a mai facut? Mai nimic. Ar fi trebuit luate toate sectoarele si discutate (n. red - cu finantatorii), dar aceasta o facem acum.
- Va avea Romania capacitatea financiara de a sustine concomitent atat realizarea acestui coridor, cat si a autostrazii Transilvania?
- Am fi la limita capacitatilor noastre. De aceea rediscutam, printre altele, si contractul de realizare a autostrazii.





















































