Copiii imigranţilor stârnesc preocuparea politicienilor | adevarul.ro

Copiii imigranţilor stârnesc preocuparea politicienilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În Italia, imigranţii au ajuns la a doua generaţie: au copiii născuţi pe teritoriul Italiei. Milioanele de albanezi, tunisieni, egipteni, filipinezi, dar şi români, veniţi în urmă cu

În Italia, imigranţii au ajuns la a doua generaţie: au copiii născuţi pe teritoriul Italiei. Milioanele de albanezi, tunisieni, egipteni, filipinezi, dar şi români, veniţi în urmă cu câţiva ani, acum integraţi, devin o problemă pentru realizatorii politicilor sociale.

Copiii lor umplu liceele şi facultăţile, dar şi creşele, grădiniţele şi şcolile elementare italiene. Partidele se văd astfel nevoite să pună la punct noi politici.

Nu mai puţin de cinci moţiuni cu privire la elevii străini din şcolile italiene urmează să fie dezbătute în aceste zile de parlamentul de la Roma. Moţiunile au fost depuse de formaţiunile Lega Nord, Uniunea Democrat-Creştină (UDC), Forza Italia, partidul fostului premier Silvio Berlusconi, Alleanza Nazionale, adică partide de dreapta şi de centru, dar şi de coaliţia de centru-stânga de guvernământ.

Teste de limba italiană

Lega Nord cere introducerea unor teste de limbă şi cunoştinţe pentru copiii imigraţi, la înscrierea în clasa întâi. Astfel, explică semnatarii moţiunii, elevii italieni nu vor fi traşi înapoi de la învăţătură de o calitate slabă a procesului de învăţământ, cauzată de prezenţa elevilor străini. UDC cere suplimentarea numărului de mediatori culturali, în prezent în număr de 2.400, cei mai mulţi în Nord, şi încurajarea profesorilor să îi ajute pe copii, dar şi pe părinţii acestora, în eforturile de învăţare şi perfecţionare a limbii italiene.

Un demers asemănător a făcut şi Alleanza Nazionale, care subliniază şi importanţa implementării unui sistem organizat de cursuri de limbă italiană ca a doua limbă. Forza Italia solicită limitarea numărului de elevi străini în timpul derulării anului şcolar pentru a nu compromite desfăşurarea normală a procesului didactic.

A cincea moţiune, aparţinând coaliţiei de guvernământ condusă de premierul Romano Prodi, promovează acomodarea familiilor copiiilor imigranţi cu sistemul şcolar italian.

Peste 50.000 de copii români în Italia

În anul şcolar care tocmai s-a încheiat în Italia, numărul elevilor străini a fost de 484.000. După Albania şi Maroc, România este pe locul trei ca număr de elevi. În total, în şcolile italiene sunt 53.000 de copii români, cu o creştere de peste 50% în ultimul an şcolar. Estimările arată că în anul şcolar 2010-2011 numărul elevilor străini din şcolile italiene va fi de 747.000.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite