Conferinta de presa la Ministerul Justitiei - cu iz de drept la replica | adevarul.ro

Conferinta de presa la Ministerul Justitiei - cu iz de drept la replica

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, a tinut ieri o conferinta de presa, flancata de reprezentantii Biroului de presa al MJ, precum si de noul director de cabinet al doamnei ministru, Vasile Anghel,

Ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, a tinut ieri o conferinta de presa, flancata de reprezentantii Biroului de presa al MJ, precum si de noul director de cabinet al doamnei ministru, Vasile Anghel, pe care, in treacat fie spus, a uitat sa ni-l prezinte. Temele intalnirii cu jurnalistii au fost variate, dar modul de abordare a subiectelor s-a inscris pe linia dreptului la replica, Rodica Stanoiu tinand sa raspunda criticilor formulate de unii ziaristi, parlamentari si bineinteles, nu in ultimul rand, celor scrise in raportul Institutului pentru o Societate Deschisa. Ministrul Justitiei Rodica Stanoiu a declarat ca prin modificari legislative viitoare va incerca redimensionarea rolului ministrului Justitiei, rol ce "a fost sporit enorm" prin modificarile din legislatura trecuta. Acest rol va fi redimensionat si in ceea ce priveste Consiliul Superior al Magistraturii. "Sunt aspecte legate si de Constitutie. As merge si mai departe si as propune ca membrii CSM sa nu mai fie alesi de Parlament, pentru ca asta inseamna totusi o politizare a CSM. Ei sunt o casta inchisa", a spus ministrul Justitiei, subliniind insa ca in ultimele luni membrii acestui for si-ar fi modificat atitudinea in bine. Totodata, Rodica Stanoiu a recunoscut ca in ultima perioada multe actiuni disciplinare formulate de domnia sa impotriva unor magistrati au fost respinse de CSM, "dar pentru multe dintre ele este responsabil Ministerul Justitiei" pentru ca actiunile au fost inaintate CSM-ului cu intarziere. Stanoiu a subliniat ca are de gand sa descopere care sunt persoanele vinovate pentru "tardivitatea" actiunilor disciplinare, cine a tinut documentele pe loc. "Am de gand sa descopar posibilul subiect al unei fapte de coruptie", a subliniat Rodica Stanoiu, aratand ca astfel cativa magistrati au scapat de sanctiuni ce mergeau pana la excluderea din magistratura. Rodica Stanoiu, in acest an, a avizat favorabil cercetarea penala a 33 de notari publici, din 51 de solicitari, in timp ce in anul 2000 au fost acordate doar 23 din 56. Pentru judecatori s-au dat 25 de avize de cercetare penala din 30 cerute, fata de 8 din 14 anul trecut. Pentru procurori s-au avizat 8 cereri din 9, iar trimiteri in judecata au fost 8 din 11 cereri la notari (fata de 10 din 20, in 2000), 5 din 5 la judecatori (fata de 1 din 1 in perioada de comparatie) si 1 din 1 la procurori (fata de nici un caz anul trecut). Filtrul procurorului va fi reintrodus in cazurile de chemare in judecata a jurnalistilor. Procurorul va putea da doar 3 zile de arest preventiv. Pe lista modificarilor legislative anuntate de Rodica Stanoiu figureaza reintroducerea filtrului procurorului in cauzele in care ziaristii sunt chemati in judecata pentru calomnie si insulta - ca o stavila impotriva hartuirii jurnalistilor cu procese neintemeiate. In chestiunea arestarii preventive, se intentioneaza introducerea unui text de lege, conform caruia procurorul va putea emite un mandat de arestare de trei zile, urmand ca, la sfarsitul acestui termen, persoana arestata sa fie prezentata instantei de judecata, singura care va decide daca prelungeste sau nu arestarea preventiva.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite