Comisionul crizei

Nu sunt bani! Intelege, mama, cand iti moare copilul, purtat din spital in spital, ca nu sunt bani destui ca sa mearga tomograful in trei schimburi. Intelege, fiule, de ce n-are al batran oxigen la

Nu sunt bani! Intelege, mama, cand iti moare copilul, purtat din spital in spital, ca nu sunt bani destui ca sa mearga tomograful in trei schimburi. Intelege, fiule, de ce n-are al batran oxigen la reanimare: ne lipsesc banii! N-avem bani pentru compensate, mosule, de aceea stai la coada la farmacie. Sa dea guvernul, Asigurarile, FMI-ul bani, ca sa va fie bine, spun directorii, adjunctii, contabilii si functionarii care traiesc pe seama sistemului de sanatate publica. Guvernul, de unde sa dea? Nu era sa aduca de acasa. Banii sunt luati de la contribuabil, prin taxe, contributii si impozite. In ultimii doi ani, au fost mai multi bani pentru ca s-a strans mai mult. Multumirea publicului n-a urmat insa evolutia fondurilor, decat intr-o foarte mica masura. Nemultumirile au fost puse ba pe seama reformei, ba pe seama lipsei acesteia. Sistemul sanitar ar fi putut continua sa ceara bani, iar guvernantii ar fi putut sa vina cu replica standard: atata poate tara, voi de ce cheltuiti aiurea, pe termopane si celulare, in loc sa dati pe medicamente? Dialogul surzilor nu avea sfarsit: medicii raspundeau ca termopanele economisesc caldura, statul inventaria gresia din cabinetele directorilor de spitale. Cercul vicios a fost rupt printr-o decizie administrativa, luata de ministrul Sanatatii. Licitatiile pentru programele nationale de sanatate erau asteptate, degeaba, de la introducerea Asigurarilor, in 1998. Dr. Daniela Bartos le-a impus de la inceputul mandatului. Dupa contestari, respingeri, amanari si scandaluri, inevitabilul s-a produs: au aparut rezultatele. Medicamentele cumparate prin licitatie nationala costa, intr-un an, cu 24 de milioane de dolari mai putin ca aceleasi produse cumparate anul trecut. Si asta doar pentru cinci programe: oncologie, SIDA, tuberculoza, dializa, hematologie. Experienta dobandita va fi folosita si pentru diabet, ortopedie, protezare cardiaca, programe ce intra in licitatie de la anul viitor. Ramaneau in discutie achizitiile directe, efectuate de spitale pentru medicamente, consumabile de uz curent si alimente. Acestea au fost date pe "mana" calculatorului. Numai in prima saptamana de licitatii electronice s-au "economisit" fonduri care, la nivelul unui an, insumeaza peste 10 milioane de dolari. Se estimeaza ca, prin imbunatatirea mecanismelor de control si prin extinderea licitatiilor nationale, se vor obtine preturi mai scazute cu peste 50 de milioane de dolari, anual. Acesta este volumul comisioanelor rulate de sefii de clinici, de spitale, de sefii si membrii comisiilor de specialitate: 50 de milioane de dolari! Atat se pierdea "legal", cu acte in regula, pe tronsonul spitale-policlinici, intr-o tara, chipurile, saraca, mereu stigmatizata pentru putinatatea resurselor alocate Sanatatii. Din 500 de milioane, bugetul alocat tronsonului, reiese o spaga "oficiala" de 10 la suta. Normal ca distribuitorii isi permiteau sa astepte datoriile de mii de miliarde, pana la rectificare, daca au putut renunta la zeci de milioane de dolari, ramanand si cu profit, doar ca sa castige licitatiile. In 12 ani, cu banii "economisiti" s-ar fi putut dubla numarul utilajelor si aparatelor importate. Sau s-ar fi dublat fondurile alocate terapiei anticancer. Suma ar fi fost de 10 ori mai mare decat necesarul de dotare a tuturor maternitatilor, pentru rezolvarea crizei din neonatologie. Cu banii pusi deoparte, in 2002, se poate plati tratamentul tuberculozei, unde suntem campioni europeni, timp de trei ani. Cum a putut trece neobservat un jaf de asemenea proportii? Simplu: s-a actionat sub paravanul "crizei". Toata lumea stia ca "nu sunt bani", deci nimeni nu se mira cand lipsea cate ceva. Bine, bine, daca nu erau bani, de ce se vindeau produsele mai scump ca in Occident? E drept ca nu avem noi un consum la nivelul Vestului, dar nici salariile personalului din firmele de distributie, nici chiria depozitelor, nici transportul nu costa cat in Germania. Mecanismele prin care se jumuleau banii Asigurarilor mergeau unse. Pentru cele mai multe produse directorii nu se complicau cu licitatii. Se lua un bax, dupa altul, la pretul convenit cu negustorul, pe sute de contracte, fiecare in parte mai mic decat prevedea Legea licitatiilor. Furnizorii care nu-si treceau si spaga in pret vedeau banii la rectificarea de la Pastele Cailor. Tot pe motiv ca nu sunt fonduri suficiente. Cei care cotizau erau platiti pe loc. Aparatele se cumparau pe bucati, tot pentru a dribla licitatia, iar consumabilele erau achizitionate fara nici o negociere, ca "doar nu era sa aruncam aparatul, care functioneaza doar cu reactivul firmei X". Sefii comisiilor de specialitate stateau cu lunile pe la congresele si seminariile din lumea larga, iar costul calatoriilor este inclus in pretul pastilelor. Numarul cazurilor in care s-au si dovedit ilegalitatile este ridicol de mic. Mafiile locale, proptelele politice, complicitatea celor de la Casele de asigurari judetene au blocat orice tentativa de control "la sange". Dr. Bartos a fost acuzata de multi membri ai propriului partid de lipsa de fermitate. Nu stim cati bani ar fi adus la buget capuirea a doi-trei directorasi din provincie. Nici nu vedem cum putea face Ministerul Sanatatii ce n-au reusit Parchetul, Garda si Politia Economica. Sunt insa sanse ca licitatiile electronice si licitatiile nationale, chiar daca nu-i pot pedepsi pe cei care au furat pana acum, sa opreasca jaful de aici inainte. Pe langa "decontarea" spagilor din sistemul sanitar, experimentul intreprins de dr. Bartos a mai demonstrat ceva. Legile reformei nu pot face nimic ca sa ne fie mai bine, daca nu se aplica legea, pur si simplu. Actele normative dupa care se putea trece la licitatiile nationale existau bine mersi din 1990.