Comisarii Gărzii de Mediu vor sta cu ochii pe turiştii care ies la grătare de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarii Gărzii de Mediu vorpatrula în zonele în care turiştii vor ieşi la grătare  FOTO Adevărul
Comisarii Gărzii de Mediu vorpatrula în zonele în care turiştii vor ieşi la grătare  FOTO Adevărul

Comsiarii Gărzii de Mediu vor înmulţi controalele în mini-vacanţa de 1 Mai în zonele de agrement, pentru a se asigura că turiştii respectă Legea picnicului, care obligă românii să facă grătare doar în zonele special amenajate.

Atât comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), cât şi poliţişti şi jandarmi, vor patrula în zonele în care turiştii ar putea face grătare, pentru a se asigura că aceştia respectă legislaţia în vigoare.

În luna mai a anului trecut a fost adoptată legea care interzicea organizarea grătarelor în alte locuri decât cele special amenajate, unde este aprobată aprinderea focului.

Potrivit Legii 54/2012, persoanele care ies la iarbă verde nu au voie să spele obiectele folosite în apele din zonă, să hrănească animalele sălbatice şi nici să tulbure liniştea. De asemenea, turiştii sunt obligaţi să îşi arunce gunoaiele în locurile special amenajate.

În cazul în care încalcă prevederile legii, turiştii pot primi sancţiuni între 100 şi 5.000 de lei.

Legea defineşte picnicul drept „orice activitate de recreere desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public sau privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ- teritoriale de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente precum şi după caz aprinderea sau nu a focului”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite