Comentariu Ovidiu Nahoi: Ce NU ne-a spus premierul Boc

Să recunoaștem: discursul premierului Emil Boc, de înfierare a ”pensiilor nesimțite” și-a atins scopul. Imediat, televiziunile au sărit să molfăie subiectul. Poporul și-a primit doza zilnică de ură și a putut să meargă la culcare liniștit. Iar realizatorii și obișnuiții tocșourilor au plecat acasă răcoriți, cu sentimentul datoriei împlinite. 

E adevărat, recalcularea pensiilor speciale – rămâne de văzut dacă se va putea face și pentru actualii beneficiari –ține de o etică minimă într-o societate. Actuala legislație permite abuzuri incredibile pentru un grup restrâns de privilegiați, iar această situație nu mai poate continua.
 
Dar dacă etica se simte bine, economia este mai puțin simțitoare. Să zicem că statul câștigă prin recalcularea ”pensiilor nesimțite” 800 de milioane de euro, limita maximă a economiilor invocată de premierul Boc, limita minimă fiind de 500 de milioane. În paranteză fie spus, o marjă atât de largă ridică mari semne de întrebare asupra  fundamentelor financiare ale noului proiect de lege. Ei vorbesc de recalcularea pensiilor de un an de zile, dar nu au fost în stare să calculeze nici azi, cu exactitate, cât se economisește cu recalcularea pensiilor abuzive!
 
Oricum ar fi, deficitul de două miliarde de euro, înregistrat anual de fondul de pensii, nu poate fi nici pe departe acoperit prin această măsură.
 
Problema este că sistemele de pensii lucrează cu cicluri lungi. Economia realizată acum la buget epoate fi bună, în actualul context economic dificil.  Viitorul, însă, nu sună deloc bine. Oamenii născuți în timpul boom-ului social de la sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70 vor ieși la pensie de-abia începând de prin anul 2035. Calculele arată că, la orizontul anului 2050, raportul salariați/pensionari nu se va îmbunătăți. Dimpotrivă, el va ajunge de la 0,9 azi, la 1,25. Așadar, presiunea pe salariați și pe angajatori pentru susținerea fondului de pensii va crește în loc să scadă. Logic, și necesitățile de subvenționare de la buget.
 
Până prin 2050, economia realizată acum la buget se va fi risipit. Iar pensiile speciale vor fi, probabil, istorie. Lipsa de finanțare a sistemului de pensii va rămâne însă de actualitate.
 
Exact asta nu ne-a spus premierul Boc în frumosul său discurs. Că măsurile au caracter etic, dar nu sunt o rezolvare pe termen lung.

 Vestea proastă este că generația despre care vă vorbeam, din care fac și eu parte și face și premierul Boc, va fi una năpăstuită. Această generație a intrat în muncă practic odată cu schimbarea de regim. Cei care nu au plecat din țară au luat înpiept toate neajunsurile tranziției, cu salariile mici, cu inflația și șomajul.

Lipsa de competitivitate a economiei românești și incompetența managerială s-au răsfrânt, în cea mai mare parte, pe umerii acestei generații. Ea se află, din punctul de vedere al contribuției individuale, invocate de premierul Boc, în situația cea mai mizerabilă.
 
Desigur, minuni nu se pot face. Dar măcar adevărul se poate spune: cei aflați astăzi între 35 și 45 de ani sunt pe cont propriu. Statul nu are cum să le asigure o vârstă a treia decentă. Mi-ar fi plăcut să-l aud pe premierul Boc spunând: ”Pregătiți-vă de acum pentru ceea ce va urma în câteva decenii. Economisiți. Cumpărați-vă proprietăți. Puneți-vă priceperea, ideile și munca la contribuție pentru a naște mici afaceri, care să ajungă să producă singure. Iar dacă nu veți putea, măcar obișnuiți-vă cu gândul că va trebui să munciți până în ultima clipă a vieții voastre. Ceea ce pot face pentru voi este să reformez sistemul de sănătate, pentru ca măcar să nu muriți cu zile. În primii ani de după revoluţie, poate aţi visat că, după o viaţă de muncă, veţi ajunge şi voi precum pensionarii din vestul Europei, care îşi cumpără case în Spania şi merg în excursii. Îmi pare rău să vă spun,
 dar sistemul de pensii nu vă va putea asigura asta. Aţi putea să o faceţi fiecare dintre voi, pe cont propriu, cu muncă, pricepere şi un dram de noroc”.
 
Să fi văzut atunci dezbateri televizate!
 
Dar mai e ceva: oricâte artificii financiare s-ar face şi oricâte recalculări, piatra de moară a sistemului de pensii rămâne tot lipsa de competitivitate a economiei, plătită prin salarii de mizerie. Şi prin contribuţii la pensie, asemenea.

 
Aici am pierdut douăzeci de ani. Vom reuşi să recuperăm, în următorii douăzeci?