Cioroianu s-a întâlnit cu ambasadorul SUA
0Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, l-a primit azi în audienţă pe ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, la solicitarea acestuia, anunţă un comunicat de presă. Cu
Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, l-a primit azi în audienţă pe ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, la solicitarea acestuia, anunţă un comunicat de presă.
Cu acest prilej, ministrul român de Externe a făcut o prezentare succintă a principalelor momente ale recentei sale vizite la Washington şi a celor mai importante probleme abordate cu interlocutorii americani.
În opinia celor două părţi, modul în care a decurs vizita, nivelul şi substanţa dialogului cu reprezentanţi de vârf ai Administraţiei şi Congresului arată, cu pregnanţă, maturitatea şi soliditatea parteneriatului strategic România-SUA.
Ambele părţi au folosit acest prilej pentru a discuta despre câteva dintre elementele organizatorice importante ale Summit-ului NATO care va fi găzduit la Bucureşti, în aprilie 2008, fiind trecute în revistă şi câteva propuneri pentru agenda reuniunii respective.
Partea română şi-a reafirmat angajamentul pentru o coordonare cât mai bună cu partenerii săi în vederea realizării unei întâlniri de succes a Alianţei Nord-Atlantice, urmând ca, în cel mai scurt timp, să demareze consultările la nivel de experţi pe această temă.























































