Chivu se transferă la Inter Milano
0Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, se va transfera la campioana Italiei, Inter Milano, iar AS Roma va primi 12 milioane de euro şi va cumpăra cu 6 milioane de euro
Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, se va transfera la campioana Italiei, Inter Milano, iar AS Roma va primi 12 milioane de euro şi va cumpăra cu 6 milioane de euro 50% din contractul lui Pizarro, potrivit Gazzetta dello Sport.
Oficialii lui AS Roma şi Inter Milano au avut întâlnirea decisivă în cursul zilei de marţi, dar presa italiană notează faptul că negocierile nu au fost liniştite, ci fiecare club a încercat să obţină cât mai mult. AS Roma va achita 6 milioane de euro pentru restul de 50% din contractul lui Pizarro, care era deţinut în coproprietate de către cele două formaţii italiene. Potrivit sursei citate, Inter va achita 12 milioane de euro pentru fundaşul român, iar transferul se poate oficializa miercuri. După ce va primi banii, Roma îl va cumpăra pe Juan de la Bayer Leverkusen.
Agenţii lui Cristian Chivu au avut mai multe întâlniri cu oficialii lui AS Roma în vederea prelungirii contractului jucătorului român, dar nu s-a ajuns la un acord, iar presa spaniolă a scris că FC Barcelona a încercat să negocieze cu oficialii echipei italiene transferul lui Chivu, care mai avea contract până în 2008. Salariul lui Chivu la Inter va fi de aproximativ 4,5 milioane de euro pe sezon, faţă de cele 2,5 pe care i le oferea gruparea antrenată de Spalletti.
Cristian Chivu evoluaează din 2003 la AS Roma, după ce s-a transferat de la formaţia olandeză Ajax Amsterdam, pentru care a jucat patru sezoane.























































