Chiliman spune că legea de protejare a spaţiilor verzi e inutilă în cazul Bordei | adevarul.ro

Chiliman spune că legea de protejare a spaţiilor verzi e inutilă în cazul Bordei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat azi, pentru NewsIn, că propunerea legislativă adoptată luni de senatori, prin care se interzice emiterea de autorizaţii pentru construcţiile

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat azi, pentru NewsIn, că propunerea legislativă adoptată luni de senatori, prin care se interzice emiterea de autorizaţii pentru construcţiile şi amenajările de orice tip pe spaţii verzi, nu va putea salva Parcul Bordei.

Chiliman susţine că legea ar presupune interzicerea emiterii autorizaţiilor de construcţie la acele spaţii care au incadrare de tip V, adică spaţii verzi, conform Planului Urbanistic General (PUG). "Problema apare în acele cazuri în care de la aprobarea PUG până în prezent s-au aprobat acte care deja au schimbat încadrarea urbanistică a unor terenuri. Adică legea nu se poate aplica retroactiv pentru că ar intra în conflict cu interesele proprietarilor care au început legal, conform Planurilor Urbanistice Zonale, construcţii în aceste zone. În această categorie intră şi Parcul Bordei care, în prezent, conform PUZ-ului din 4 octombrie, este încadrat urbanistic la categoria M2 (n.r. - zona în care se poate construi pe o suprafaţă de maxim 32%) şi nu la categoria V4 (n.r. -zona verde în care se poate construi pe o suprafaţă de maxim 15%) aşa cum apare în Planul Urbanistic General", a declarat edilul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite