Ce fraude au fost găsite în sistemul de încadrare în grad de handicap. Ministrul Muncii: dosare falsificate cu parafa de „spihiatru”
0Mininstrul Muncii, Florin Manole, a anunţat luni, 8 septembrie, că au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap, de la dosare incomplete şi documente falsificate, la încadrări abuzive şi erori procedurale.

„Am identificat probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap: dosare incomplete, documente falsificate, încadrări abuzive și erori procedurale. Aceste nereguli afectează direct persoanele care chiar au nevoie de sprijin”, a anunțat Florin Manole, ministrul Muncii.
De aceea, susține ministrul, proiectul pe care l-a pus în transparență, privind încadrarea în grad de handicap, are un scop clar: „să reducem fraudele și să protejăm beneficiarii reali”.
„Acest sistem trebuie să funcționeze doar în favoarea lor. De aceea, îi asigur pe toți că vor fi discuții suficiente și constructive, vor fi organizate consultări, în condiții de transparență și deschidere, pentru ca proiectul să răspundă cât mai exact nevoilor și așteptărilor beneficiarilor”, a subliniat ministrul Florin Manole.
Printre fraudele şi neregulile constatate în sistemul de încadrare în grad de handicap se numără: neconcordanţe şi erori procedurale - încadrări făcute în baza unor anchete sociale contradictorii faţă de documentele medicale, stabilirea greşită a tipului de handicap, persoane corect încadrate care nu au primit certificate permanente, deşi aveau acest drept; încadrări nejustificate sau abuzive-dosare care nu respectă criteriile de încadrare medico-psihosociale.
Totodată, au fost găsite încadrări pe diagnostice neconcludente, încadrări pentru anumite tipuri de boli care nu justificau gradul de handicap; falsificarea documentelor medicale - parafe falsificate, inclusiv una care indică eronat specialitatea „spihiatru”, documente medicale sumare, limitate de diagnostic, fără confirmări prin investigaţii (ex.AVC fără RMN/CT), suspiciuni de fals şi uz de fals pentru obţinerea certificatului, pentru care a fost sesizat Parchetul.
Potrivit ministrului, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) „va organiza dezbateri și va prelua zi de zi toate întrebările legitime și de bună credință care vor fi puse în această perioadă”.
„Pentru a nu cădea în plasa dezinformărilor sau a denaturărilor voluntare sau involuntare care pot circula pe rețelele de socializare, îi îndrum pe toți să adreseze întrebări acestei instituții. Ea va pune la dispoziție un call center și o adresă de email. Vrem un sistem bazat pe încredere, responsabilitate și respect pentru drepturile celor vulnerabili”, a conchis ministrul Muncii.