Ce e P.A.S. ca pasul trece

Cateva sute de mii de romani fac parte din asociatii ale salariatilor numite P.A.S. Ei stiu de ce s-au inscris in aceste asociatii, nu stiu de ce inca mai fac parte din ele si n-au stiut niciodata

Cateva sute de mii de romani fac parte din asociatii ale salariatilor numite P.A.S. Ei stiu de ce s-au inscris in aceste asociatii, nu stiu de ce inca mai fac parte din ele si n-au stiut niciodata pentru ce se numesc P.A.S. Abrevierea nu are nici o legatura cu metoda MEBO din care s-a nascut. Dupa cum se stie, cu acest nume de clovn sau de catel a fost botezat unul dintre visele frumoase ale copilariei tranzitiei, devenit deceptie odata cu adolescenta acesteia. Intreprinderile privatizate prin MEBO au ajuns de trei categorii: cele care au falimentat repede, cele care n-au falimentat, dar in care asociatia salariatilor a ajuns repede doar o prezenta simbolica si, o a treia categorie, care isi taraste existenta prin salile tribunalelor. Faptul ca economiile, iluziile si spiritul intreprinzator al atator cetateni se duc pe apa Sambetei, e foarte grav, dar nu cel mai grav. In aceste procese cu P.A.S. exista intotdeauna, la vedere sau in culise, cate un personaj care se tine de gat cu Legea, in sensul ca Legea ii ofera gatul, iar personajul palmele vajnice cu care il insfaca. Un caz este cel al unei vestite fabrici de cartoane de pe malul Dunarii. In speta respectiva, personajul care se tine de gat cu Legea este la vedere, are nume, prenume si renume. Renumele ii e de inginer financiar care s-a luptat si se mai lupta sa puna mana pe industria celulozei si hartiei, dand cu tifla schemelor si strategiilor de privatizare trambitate de F.P.S. devenit A.P.A.P.S. Cartonofagul a folosit exact ceea ce legea interzicea, si anume cumpararea cu sacul a cupoanelor de privatizare in masa ("certificatele Vacaroiu"). Mai mult, nefiind cetatean roman, nici nu avea acces la acele cupoane menite sa compenseze, simbolic, o parte din frustrarile celor 45 de ani de economie centralizata si din aportul populatiei la acumularile ei. Cu asemenea mormane de hartii, de pe urma carora majoritatea cetatenilor nu s-au ales cu nimic, strasnicul intreprinzator strain a pus mana pe fabrica, ocolind clauzele financiare, economice, sociale si ecologice care insotesc adevaratele privatizari si cu care F.P.S.-A.P.A.P.S. alunga uneori si pe cine nu trebuie. Nici un cent nu a intrat in bugetul intreprinderii sau al statului, banii, cati or fi fost, au ajuns in mainile bisnitarilor de cupoane, subventionand cine stie ce activitati oculte. P.A.S.-ul fabricii de cartoane lupta prin tribunale cu acest personaj de cativa ani buni, contestandu-i calitatea de actionar pentru modul fraudulos in care a dobandit-o, dar justitia zice ba pas, ba cip, ba pas-parol. P.A.S.-urile cad victima, cu consecventa, principiului nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste. Cu mult entuziasm s-au asociat intr-un P.A.S. si salariatii institutului de cercetari chimice dintr-un oras transilvan, pregatindu-se pentru momentul in care F.P.S.-A.P.A.P.S. va decide privatizarea. Momentul a venit cam in perioada alegerilor parlamentare din 2000. Cercetatorii ardeleni nici cu gandul n-au gandit ce legatura poate sa apara intre alegeri si chimia lor; probabil ca unii s-au si dus la centrele de votare si multi or fi votat la Senat pentru primarul municipiului, care, ca edil, isi acoperise numele cu faima si respect. A.P.A.P.S. a anuntat privatizarea institutului prin metoda negocierii. S-au prezentat doi ofertanti. Timp de 179 de zile s-au derulat multe runde de negocieri. A.P.A.P.S. a tinut in ultima zi, a 180-a, inca doua runde, dimineata si dupa-amiaza, declarand castigatoare Asociatia P.A.S. care, intr-adevar, prezentase cea mai serioasa oferta. Bucuria specialistilor in chimie a fost de scurta durata. Or fi dansii priceputi profesional si, poate, managerial, insa n-au habar de alchimia vrajitorilor din laboratoarele puterii. Au castigat negocierea, au fost declarati cei mai buni, dar contractul nu s-a incheiat nici pana astazi. A.P.A.P.S. refuza cu un motiv uluitor, prin care isi anuleaza propria comedie a ofertelor; pretinde (in plus fata de lege!) ca in cele 180 de zile ar fi trebuit sa se incheie nu numai negocierea, ci si Contractul propriu-zis. Aici apar o serie de intrebari carora numai cine descopera piatra filosofala le-ar putea raspunde. De ce n-a incheiat A.P.A.P.S. contractul in termenul de care se prevaleaza? De ce a mai purtat negocieri pana in ultima zi daca tot stia ca nu mai incheie contractul? Ce vina au ofertantii? Si ce legatura exista intre privatizarea institutului, alegerile parlamentare si victoria fostului primar, acum senator? Cum n-am descoperit piatra filosofala, putem raspunde doar la ultima intrebare: legatura dintre victoria in alegeri si privatizarea institutului o face baiatul primarului. Adica: primarul a devenit senator, iar baiatul primarului s-a indragostit de chimie si vrea sa cumpere institutul. In consecinta, inca un proces cu P.A.S. la care Justitia zice pas. Probabil ca premonitia cuiva a inspirat aceasta abreviere. A cuiva clar-vazator, jucator de pocher la scara mare, ce a inteles din prima ca MEBO cu P.A.S.-urile sale se vor dovedi, in timp, drept una dintre marile cacealmale ale Reformei.