Cât te costă să fii în siguranță cu detectoarele de gaz. Românii le pun mai ales de frica amenzilor VIDEO FOTO

0
Publicat:

Peste 6.600 de incendii au avut loc anul trecut în România, soldate cu 268 de morți și cu peste 850 afectați, deși cu o investiție minimă oamenii și-ar fi putut apăra eficient viața. Prevenția este însă la coada priorităților, iar detectoarele sunt instalate, în principal, de frica amenzilor. În cele mai expuse gospodării din 19 județe, autoritățile vor monta gratuit astfel de aparate.

Datele alarmante furnizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au determinat reacția autoritorităților, iar în 19 județe ale țării, cu cele mai multe incendii produse în gospodării anul trecut, a început o campanie de conștientizare a riscurilor.

Astfel, în gospodăriile cele mai expuse pericolului de incendiu s-a început montarea, gratuit, prin personalul inspectoratelor pentru situații de urgență, a dispozitivelor care detectează fumul și monoxidul de carbon.

Campania „Detector pentru viață” presupune și montarea a 10.000 aparate FOTO: ISU Olt
Campania „Detector pentru viață” presupune și montarea a 10.000 aparate FOTO: ISU Olt

Sunt vizate gospodării din mediul rural (pentru că aici s-au produs cele mai multe astfel de evenimente grave) în care locuiesc persoane singure, familii nevoiașe cu mai mulți copii, vârstnici lipsiți de ajutor, dar și gospodăriii izolate de restul comunității.

IGSU, prin structurile din teritoriu, va monta 10.000 detectoare care sunt asigurate prin intermediul a două firme.

„Detectoarele pot face diferența între un incident minor și o tragedie”

Județul Olt este printre cele 19 județe unde în 2023 s-au produs cele mai multe incendii în gospodării, aproape 1.000. Nouă persoane au decedat și alte 16 au fost rănite, iar datele, cred specialiștii în protecție civilă, ar fi fost cu totul altele dacă în gospoodării ar fi funcționat detectoare de fum și/sau de monoxid de carbon.

Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, dar mai ales salvarea de vieți omenești. Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate”, a explicat col. Adrian Tănase, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

500 detectoare de fum și detectoare de monoxid de carbon au ajuns în Olt FOTO: A.M.
500 detectoare de fum și detectoare de monoxid de carbon au ajuns în Olt FOTO: A.M.

Principalele cauze producătoare de incendii în gospodăriile populației au fost: coșul de fum defect, folosirea combustibililor pentru a aprinde focul, instalații electrice defecte etc.. Dacă în aceste locuințe ar fi funcționat un detector de fum, un semnal sonor puternic ar fi avertizat locatarul încă de la debutul incendiului. Pe de altă parte, un detector de monoxid de carbon este salvator de vieți în cazul în care focul arde mocnit, iar victimele cad pradă, în lipsa lui, „ucigașului silențios”.

Potrivit specialiștilor, atât detectoarele de fum, cât și cele de monoxid de carbon sunt la fel de importante și pot fi montate în paralel. Dacă din pricina costurilor se pune problema pentru care dintre detectoare să opteze cineva, e bine de știut că detectoarele de fum sunt recomandate în încăperile în care se folosește ca sursă de încălzire soba cu combustibil solid, în timp ce detectoarele de monoxid de carbon pot salva cu adevărat viața celor care folosesc un boiler pe gaz, de exemplu, multe accidente tragice producându-se ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon din cauza unor asemenea instalații.

Cât costă detectoarele, cât costă montajul

Costul unui detector de fum, de monoxid de carbon sau de gaz variază, pe piața liberă, în funcție de caracteristicile aparatului. Sunt dispozitive care costă chiar mai puțin de 100 lei, însă și altele care pot ajunge la aproape 500 lei, la care se adaugă montajul.

Cele 500 de dispozitive pe care ISU Olt le montează gratuit au o perioadă de garanție de zece ani, timp în care nu este nevoie de nicio intervenție asupra aparatului. Cei care beneficiază de aparate și montaj gratuit se obligă să nu le înstrăineze în toată această perioadă. Reprezentanții ISU Olt au mai atras atenția și asupra unui alt aspect: tentația de a le opri, care ar putea să apară dacă acestea intră în funcțiune în mod repetat.

Noi l-am testat la prima locuință. Detectează destul de repede. Semnalul sonor se poate opri și prin simpla apăsare a lui, dar nu este recomandat, tocmai asta le-am transmis cetățenilor, pentru că se face și un studiu de informare cu privire la utilizarea lui, cum să se comporte în cazul în care declanșează. Foarte important este să se evacueze și ventileze clădirea”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt Alin Băsășteanu.

Pentru a afla cât de interesați sunt cetățenii să-și monteze astfel de dispozitive de siguranță, dar și care este costul unui detector, am contactat reprezentantul unei firme locale care se ocupă de instalare. Acesta a dezvăluit că cele mai solicitate detectoare sunt cele de gaz, dar asta nu pentru că cetățenii ar fi înțeles pe deplin necesitatea lor, ci pentru că instalarea detectoarelor de gaz este obligatorie pentru toți consumatorii care au autorizat un loc de consum de gaze naturale. Există controale periodice, dar și revizii obligatorii ale instalației, așa că obligația nu poate fi trecută cu vederea.

„Detectoare de fum ni s-au cerut extrem de rar, iar cele de monoxid de carbon nu-mi amintesc. Instituțiile mai cer, însă trebuie să existe atât detectorul de fum, cât și instalație de stingere”, a explicat reprezentantul firmei.

Cât despre costuri, un detector de gaz costă și 150-180 lei, modele de calitate mai slabă, dar și 400 lei, la care se adaugă costuri de montaj de aproximativ 250-300 lei.

La o căutare pe Internet găsești de asemenea prețuri pentru toate buzunarele, detectoarele de fum pornind de la 50-60 lei și putând ajunge și la peste 430 lei (cele inteligente, care pot trimite alarma pe smartphone). Există și detectoare care pot depista atât gazele, cât și monoxidul de carbon, iar costul crește.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite