Cât câștigă un pilot în România. Ce cheltuieli implică formarea profesională

0
0
Publicat:

În spatele meseriei de pilot se află ore întregi de pregătire intensă pentru situaţii de criză. Periodic, aceștia sunt supuși unor teste riguroase în simulatoare care reproduc fidel condiţiile unui zbor real, pentru a învăţa cum să reacţioneze în cele mai dificile momente. Să devii pilot presupune o investiție la început, pentru cursuri specializate, însă recompensele ulterioare sunt semnificative.

Piloții cu experiență câștigă peste 100.000 de euro pe an. FOTO: Pixabay
Piloții cu experiență câștigă peste 100.000 de euro pe an. FOTO: Pixabay

Pentru a deveni pilot în România, costurile pornesc de la 8.000 de euro, dar investiția poate aduce recompense semnificative: piloții cu experiență câștigă peste 100.000 de euro pe an la companiile aeriene de linie. Indiferent că zboară pentru marii operatori sau pentru companii low-cost, aviatorii români sunt apreciați și recompensați pe măsură.

„Avem peste 1.000 de angajaţi români. Piloţii români sunt fantastici. Îi iubim şi vrem să avem cât mai mulţi”, afirmă Andras Rado, reprezentant al unei companii aeriene, citat de Observator News, care a filmat cele mai dure antrenamente din aviaţie.

Cererea de profesionişti în domeniu continuă să crească. Anul trecut, aeroporturile din România au înregistrat un record de pasageri – peste 26 de milioane. Estimările pentru 2025 arată că va fi depășit un nou prag.

Întrucât poartă pe umeri responsabilitatea a sute de vieți într-un zbor, piloții sunt evaluaţi la fiecare şase luni în simulatoare care arată cele mai critice scenarii: defecţiuni tehnice, foc la bord, aterizări forţate.

„Am dezvoltat scenariile pe baza monitorizării problemelor din sistemul nostru. Anual pregătim în jur de 500 de piloţi”, spune Atilla Tovari, instructor de zbor.

Meseria de stewardesă este râvnită de foarte multe românce, chiar dacă jobul este solicitant și cere multă răbdare cu pasagerii.

Pe de altă parte, însoţitorii de zbor trec prin sesiuni de pregătire o dată la trei ani, fiind instruiţi să gestioneze scenarii precum incendii la bord, aterizări forţate sau evacuări de urgenţă. Totul pentru a salva vieţi în caz de dezastru. Deşi accidentele aviatice sunt rare, datorită tehnologiei avansate, companiile aeriene investesc constant în pregătirea echipajelor.

„Urgenţă foarte serioasă nu am avut niciodată, doar incidente medicale minore – leșinuri sau episoade de hiperventilație”, mărturiseşte Renata Kozma, stewardeză cu experienţă, conform Observator News.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite