Castro: Cuba a ajutat SUA să împiedice asasinarea lui Ronald Reagan
0Liderul cubanez Fidel Castro susţine că ţara sa ar fi ajutat Statele Unite să salveze viaţa fostului preşedinte american Ronald Reagan, furnizând informaţii oficialilor americani cu privire la
Liderul cubanez Fidel Castro susţine că ţara sa ar fi ajutat Statele Unite să salveze viaţa fostului preşedinte american Ronald Reagan, furnizând informaţii oficialilor americani cu privire la un complot care urmărea asasinarea acestuia, în 1984, anunţă Sky News.
Castro susţine că un ofiţer de securitate cubanez, detaşat la ONU, l-a informat pe directorul serviciilor americane de securitate Robert C. Muller despre intenţiile unei grupări extremiste de dreapta de a-l asasina pe Reagan în timpul unei vizite în Carolina de Nord, în 1984.
Informaţia a fost publicată în ziarul Partidului Comunist cubanez, Granma.
"Informaţia a fost completă: numele persoanelor implicate, ziua, ora la care trebuia să aibă loc asasinatul, armele de care dispuneau teroriştii şi locul unde erau ascunse acestea," a scris Castro.
David Flaherty Senior, preşedintele Partidului Republican din Carolina de Nord între 1981 şi 1985, a declarat că nu îşi aminteşte detalii despre acest eveniment şi că nu a auzit niciodată despre vreun potenţial pericol la adresa preşedintelui american în timpul vizitelor acestuia în statul Carolina de Nord, în acea perioadă.























































