Castiga razboiul, capitane Bush, dar salveaza-ti si nava!

In mod cu totul exceptional, publicam astazi pe locul editorialului ziarului Adevarul un articol din The Washington Post. Au pledat pentru aceasta alegere tema fierbinte, luciditatea deosebita a

In mod cu totul exceptional, publicam astazi pe locul editorialului ziarului Adevarul un articol din The Washington Post. Au pledat pentru aceasta alegere tema fierbinte, luciditatea deosebita a analizei lui David Ignatius, prestigiul mondial al ziarului american The Washington Post. (Titlul articolului si sublinierile din text apartin redactiei Adevarul). Exista o scena in "Moby Dick" (cunoscutul roman al lui Herman Melville - n.n.), in care capitanul Ahab, in goana sa dupa balena, furios, distruge cuadrantul pe care il folosea pentru a naviga. Este momentul in care vanatoarea devine irationala, lasand nava fara altceva care sa o ghideze, in afara de regulile vanatorii insasi. Administratia Bush nu a ajuns, inca, la momentul atins de capitanul Ahab, dar se apropie. In ultimele saptamani, vanatoarea lui Saddam Hussein a devenit atat de intensa incat pare aproape auto-distructiva. Administratia pare dispusa sa sacrifice aproape orice - aliantele Americii, prosperitatea sa si chiar securitatea propriilor cetateni - in hotararea de a-l alunga de la putere pe liderul irakian. Nu poti porni la razboi fara sa ai ceva din neinduplecata pasiune a capitanului Ahab. Dar o natiune care se indreapta spre razboi are nevoie, in aceeasi masura, de prudenta si buna judecata. Marii generali ai Americii, oameni precum Grant, Marshall si Eisenhower, erau, deopotriva, prudenti si hotarati. Maretia lor era data de faptul ca niciodata ei nu au pierdut din vedere interesele pe termen lung ale SUA. Nu pun la indoiala necesitatea izgonirii lui Hussein. Este o cauza justa din punct de vedere moral. Dar acesta este ceea ce israelienii numesc "un razboi la alegere". Cu toata vorbaria presedintelui Bush despre armele de distrugere in masa ale lui Hussein, dictatorul irakian nu reprezinta o amenintare imediata pentru poporul american. In realitate, probabilitatea este mai mare ca pericolele sa apara mai tarziu. Eliberarea poporului irakian este o fapta buna, dar razboiul ar trebui justificat de o strategie coerenta, pe termen lung. Aici, Administratia Bush se clatina - nu in hotararea sa de a porni razboiul, ci datorita lipsei unei strategii clare. Declansarea razboiului pare a fi devenit mai degraba un obiectiv, un scop in sine, decat un mijloc. Un evident semn de pericol este disputa dintre SUA si aliatii sai europeni, disputa ce ameninta viitorul NATO. Supararea Washingtonului fata de sfidarea Frantei si Germaniei este de inteles - aceste tari ii stau in drum. Dar oricat de cinici si calculati ar fi Jacques Chirac si Gerhard Schroeder, ei reflecta sentimentele politice ale tarilor lor. Indignarea Administratiei Bush fata de "vechea Europa" ascunde faptul ca SUA au esuat in tentativa de a-si argumenta politica. Reactia Europei nu este o surpriza. Pentru europeni, America se poarta ca o putere imperiala in ascensiune. De-a lungul istoriei sale moderne, Europa a incercat sa controleze puterile expansioniste. Credeau neo-imperialistii din Washington ca europenii vor saluta noua dominatie a Americii? Pe langa ca si-a instrainat vechii prieteni, Administratia Bush a reusit sa-i instraineze si pe cei noi. Cel mai important dezertor este presedintele rus, Vladimir Putin. Daca Rusia si China se vor alatura Frantei in campania anti-razboi, atunci trei dintre cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate se vor impotrivi Washingtonului. America ar putea, oricum, merge la razboi, dar procedand astfel ar slabi puterea ONU. In opinia mea, acest fapt ar afecta interesele securitatii SUA. Un alt semn de pericol este invitatia administratiei adresata Turciei de a invada nordul Irakului. Faptul ar permite trupelor turcesti sa-i suprime pe nationalistii kurzi si, poate, sa exercite control asupra Kurdistanului. Aceasta concesie facuta Turciei pare a fi pretul platit de americani pentru a-i castiga sprijinul, dar submineaza o parte din ratiunea razboiului. Al treilea semn de pericol este ca Bush pune in pericol economia americana. Nu ma refer la efectele pe care care le au discutiile despre razboi asupra increderii investitorilor. Nu, adevarata dovada de imprudenta din partea administratiei este ca nu a facut nici o analiza serioasa a costului unui razboi cu Irakul. O importanta lectie oferita de razboiul din Vietnam a fost ca daca vrei sa pornesti un razboi va trebui sa maresti taxele pentru a-l finanta, altfel risti sa afectezi grav economia. In schimb, Bush propune o reducere a taxelor. Declansarea razboiului nu ar trebui sa determine distrugerea aliantelor Americii si a intereselor sale economice. Fara indoiala, daca America va incerca sa faca ordine in Irak fara sprijinul unei coalitii internationale, se va transforma intr-o importanta tinta a teroristilor, poate pentru multi ani de acum incolo. In aceste ultime zile inainte de izbucnirea conflictului, Administratia Bush ar trebui sa incerce inca o data sa formeze o coalitie reala, in loc sa se certe cu aliatii. Pentru ca acest efort s-ar putea dovedi zadarnic, ea trebuie, de asemenea, sa realizeze o strategie post-razboi cu privire la ONU si NATO. Bush poate sa-si prinda balena, dar ar trebui sa o faca intr-un mod care sa nu slabeasca securitatea SUA. Trebuie sa apuce cu fermitate cuadrantul si sa stabileasca un curs stabil. Castiga razboiul, capitane, dar salveaza-ti si nava. The Washington Post