Carte de rugăciuni pentru iPhone, lansată de Vatican

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vaticanul a aprobat lansarea unei aplicaţii care le va permite preoţilor să îşi acceseze cărţile de rugăciuni prin intermediul iPhone, informează Le Figaro.

Potrivit Mediafax, consiliul Pontifical pentru comunicare socială de la Vatican a aprobat "iBreviarul", o aplicaţie iTunes realizată de un preot italian, reverendul Paolo Padrini.

Aplicaţia, o carte de căpătâi pentru preoţi, include cartea de rugăciuni în limbile italiană, engleză, spaniolă, franceză şi latină, urmând ca, în curând, să fie lansate şi versiunile în portugheză şi germană.

În plus, serviciul include elemente care pot fi utilizate de preoţi pentru slujbele zilnice, precum şi o altă secţiune cu rugăciuni diverse.

După o perioadă de testare gratuită, în cadrul căreia aplicaţia a fost descărcată de 10.000 de ori numai în Italia, o versiune oficială a fost lansată, la începutul lunii, a precizat preotul Padrini.

Banii obţinuţi de pe urma aplicaţiei sunt donaţi organizaţiilor de caritate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite